Din ciclul “Numai la Buşteni”: Primăria construiește blocuri în curtea şcolii!

11 Comments

          Cine a copilărit în Buşteni şi a învăţat la Şcoala Generală Numărul Unu, ştie cu siguranţă pajiştea din spatele şcolii, locul unde alergam sau ne jucam de multe ori în pauze sau pe unde, unii dintre noi, veneau la şcoală dimineaţa sau se întorceau acasă după ore. Un loc frumos, cu iarbă, un spaţiu deschis, de unde se vedeau munţii… dar de care acum se va alege praful. De ce se va alege praful? Pentru că oamenii de la primărie, în infinita lor inteligenţă, au decis să construiască acolo nişte blocuri sociale. Ideea în sine, de a face locuinţe sociale, nu e deloc rea, numai că… locaţia este un pic cam cretină. O locaţie cretină, aleasă de nişte oameni, se pare, la fel de cretini. Nici măcar comuniştilor, campioni la demolari şi ctitori ai celebrelor cartiere de “blocuri gri”, oricît de răi ar fi fost din punctul acesta de vedere, nu le-ar fi trecut prin cap aşa ceva. Să facă blocuri în curtea şcolii! O asemenea grozăvie se poate vedea numai în Buşteniul lui Savin, care tinde să devină, din punct de vedere urbanistic, un adevărat pol al absurdului şi al prostului gust. Dacă nu cumva a devenit deja. [Articol complet despre blocurile din curtea școlii]

Nunta la castelul Cantacuzino, un eveniment… interesant

12 Comments

          Nunta, mare nunta, la sfirsitul saptaminii trecute, la castelul Cantacuzino din Busteni. Nu stiu exact cine cu cine s-a casatorit si, sincer sa fiu, nici nu ma intereseaza. Mult mai interesant este, insa, cine cu cine s-a incuscrit… Unul dintre cuscri este [Articol complet despre nunta de la castelul Cantacuzino]

Sosea intre Busteni si Rasnov, pe la Gura Diham: costuri si beneficii

6 Comments

          Pentru cine nu e la curent cu ultimele proiecte initiate de Primaria Busteni, o scurta descriere: viitoarea sosea dintre Busteni si Rasnov ar urma sa fie construita in prelungirea DC 132 (Busteni – Gura Diham), trecind pe la Gura Diham, Saua Baiului si apoi sa se uneasca, undeva in apropiere de cabana Diham, cu un drum similar ce vine dinspre Rasnov. Il numesc “sosea” pentru ca se vrea a fi un drum modernizat, deci cu asfalt, care ar trebui sa suporte un trafic [Articol complet despre soseaua Busteni – Gura Diham – Rasnov]

Valea Cerbului arata oribil!

Leave a comment

          Valea Cerbului, mai exact portiunea dintre Busteni si cabana Gura Diham, arata deplorabil… Cei care isi mai amintesc de felul in care arata aceasta zona acum 20-30 de ani stiu la ce ma refer. Un loc de un pitoresc aparte, unde te simteai, cu adevarat, in inima muntilor, Valea Cerbului a ajuns, astazi, un maidan, unde manelistii se inghesuie ca sa infulece un mic si o friptura printre mormane de gunoaie, ATV-urile ridica nori de praf, sute de masini sint parcate haotic, prin albia piriului sau pe iarba al carei verde de altadata a inceput sa-si ia o tenta galben-maronie, iar motocilcetele zumzaie nestingherite prin padure. Padure care, din pacate, nici ea nu a scapat [Articol complet despre Valea Cerbului]

Older Entries