Mîine, 25 octombrie, de la ora 18:00, la ProTV, emisiunea ”România, te iubesc!” va trata subiectul neregulilor din Parcul Natural Bucegi. Va fi vorba și despre defrișările din zona Căminul Alpin, dar și despre multe alte lucruri, de la asfaltări și construcții ilegale, pînă la specula imobiliară scăpată de sub control, fiindcă în Bucegi s-au întîmplat și se întîmplă în continuare atîtea golănii, încît cu greu le poți acoperi pe toate într-o singură emisiune. Cred că este, totuși, prima emisiune de asemenea anvergură care abordează acest subiect pe larg, deci e un motiv de bucurie. Să vedem dacă, în urma emisiunii, se vor lua și niște măsuri concrete, în sensul opririi golăniilor despre care vorbeam mai sus. Decamdată, acesta este un promo, în caz că nu l-ați văzut:

          Apropo de Sfinx, sînt destul de sigur că nu se mută nicăieri, deci în această privință cred că putem sta liniștiți 🙂 Trăim, totuși, în țara în care nici măcar gunoaiele nu sîntem în stare să le mutăm de pe munte, către tomberoanele din vale. Însă, în viitor, s-ar putea să avem surpriza neplăcută ca, în vecinătatea Sfinxului, să apară niște construcții de prost gust, care să strice complet farmecul peisajului. Asta chiar se poate întîmpla, iar în această privință nu cred că ar trebui să stăm atît de liniștiți. Mai multe o să scriu după ce voi urmari emisiunea.

Advertisements