Multe luminiţe au apărut la Buşteni în ultima vreme. Unele decorative, altele mai puţin decorative. E musai, din cîte am înţeles, să zic ceva şi despre luminile din centrul oraşului. Însă, înainte de asta, vreau să revin un pic la un subiect despre care am mai scris pe blog şi anume luminile din pădurea de pe Zamora. Lumini care se pot vedea cu ochiul liber, din oraş, în fiecare seară, de-a lungul drumului forestier. Prima dată cînd le-am văzut, am crezut că primăria a montat stîlpi de iluminat public, probabil din încăpăţînarea de a trata drumul forestier Zamora ca pe o stradă. Deşi nu e stradă, ci drum forestier. Dar, pentru nişte oameni care au în cap numai afaceri şi învîrteli imobiliare, e stradă. Iar dacă e stradă, atunci, logic, e nevoie de asfalt şi de iluminat public. Aşa m-am gîndit iniţial, dar, între timp, am trecut prin zonă şi am văzut că, de fapt, nu era vorba de stîlpi ci de… altceva, după cum se poate observa şi în poza de mai jos:

Bec in padurea de pe Zamora
Unul dintre becurile montate în copaci, de-a lungul drumului forestier din pădurea de pe Zamora.

          Ei bine da, este vorba de becuri în copaci! Fire electrice întinse între trunchiurile copacilor şi becuri bătute în cuie (sau înşurubate?) în copaci. Oare cine să le fi pus? Primăria, din bani publici? Proprietarii pădurii, de capul lor? Proprietarii pădurii, cu aprobare de la primărie? Chiar aşa, oare de ce aprobări ai nevoie ca să montezi becuri în copaci? Bănuiesc că îţi trebuie aprobări şi de la Electrica, nu? Probabil că şi de la instituţiile de mediu. Oare în baza cărei legi se pot monta instalaţii electrice în pădure, în acest mod? Există o astfel de lege? Nu e periculos să înfăşori cabluri electrice în jurul copacilor? Dacă se produce un accident şi ia pădurea foc? Cine îşi asumă responsabilitatea? Zamora Estate? Primăria? Electrica? Şi, dacă tot a venit vorba de Electrica, mai am o întrebare: cine plăteşte factura? Pentru că becurile respective sînt aprinse în fiecare seară, timp de mai multe ore, indiferent dacă trece sau nu trece cineva pe acolo. Prin urmare, bănuiesc că suma de pe factură este destul de consistentă. Cine plăteşte? Zamora Estate? Sau primăria, din bani publici?
          Dacă citiţi acest articol şi sînteţi de la Electrica sau de la altă instituţie care se ocupă cu respectarea legii în materie de montare şi întreţinere de instalaţii electrice, n-ar strica să vă autosesizaţi şi să faceţi o verificare la faţa locului. Sau, în eventualitatea în care cunoaşteţi o persoană de la o astfel de instituţie şi vă pasă de ceea ce se întîmplă cu pădurile de la Buşteni, puteţi să ajutaţi dînd vorba mai departe. După cum am spus, luminiţele se pot vedea cu ochiul liber din oraşul Buşteni, în fiecare seară. Pentru a ajunge la faţa locului, din DN1, treceţi calea ferată, spre cartierul Zamora, pe la trecerea din dreptul primăriei Buşteni, ajungeţi la castelul Cantacuzino, apoi, la doar cîteva zeci de metri după ce treceţi de intrarea în curtea castelului, faceţi stînga pe o străduţă spre pădure şi intraţi pe drumul forestier care urcă spre golul alpin al muntelui Zamora. Drumul cu luminiţele este cel din dreapta, care merge spre sud, spre Poiana Ţapului. Becurile le găsiţi în copacii de pe margine, pe partea stîngă, la doar cîţiva metri de drumul propriu-zis.

***

          Bun. Şi acum, trecem la un alt subiect, tot cu luminiţe, dar fără legătură cu primul. În Buşteni s-au pus lumini decorative. Şi sînt frumoase. N-are rost să mai pun şi eu poze sau filmuleţe, deoarece bănuiesc că aproape toată lumea le-a văzut deja pe viu, iar pe viu arată întotdeauna mai bine. Mare lucru nu e de spus; a avea lumini decorative în perioada sărbătorilor, într-o staţiune de munte, acolo unde atmosfera şi orice element care ţine de estetică sînt foarte importante, nu e deloc ceva ieşit din comun, ba chiar aş spune că e un lucru necesar. Luminile sînt frumoase, atmosfera este plăcută şi, cu siguranţă, reprezintă o îmbunătăţire faţă de cum arăta centrul oraşului înainte de a fi puse aceste ornamente, dar şi faţă de anii anteriori. Deci, per total, ceva pozitiv.
          Observ, însă, că, aproape de fiecare dată cînd au loc astfel de evenimente la Buşteni, vine, la pachet, şi porţia de propagandă. Meritele edililor sînt exagerate, iar nouă, cetăţenilor, ni se spune cum ar trebui să gîndim, ce ar trebui să simţim şi cum ar trebui să ne comportăm în astfel de ocazii – trebuie să mulţumim primarului şi primăriei, trebuie să fim fericiţi şi mulţumiţi, trebuie să înţelegem că această fericire nu ar fi fost posibilă fără autorităţile locale, trebuie să ne gîndim numai la lucruri pozitive şi să ignorăm complet lucrurile negative, trebuie să ne limităm la aparenţe, fără să încercăm să gîndim mai departe de acestea. Iar dacă sîntem jurnalişti sau bloggeri, trebuie să scriem numai de bine şi să nu amintim că în jurul nostru se mai întîmplă şi lucrui rele, altfel ni se lipesc fel de fel de etichete şi se spune că sîntem incapabili să zicem şi de bine. Dar, cum mie îmi place să gîndesc cu propriul creier, nu voi urma aceste sfaturi. Voi gîndi exact ceea ce vreau să gîndesc, voi simţi exact ceea ce vreau să simt şi voi scrie exact ceea ce vreau să scriu.
          Iar acum, în acest moment, vreau să scriu despre manipulare. Încă nu sînt sigur dacă e ceva premeditat, dar am observat că există o anumită tendinţă de a asocia, de a alipi, două lucruri care au doar aparent legătură, în realitate fiind separate: renovarea parcului central şi luminile decorative. Ideea ar fi că, dacă oamenii rămîn, în mod incorect, cu impresia că aceste lumini decorative fac parte din proiectul “Buşteni, o staţiune renăscută”, vor judeca proiectul şi, implict, performanţele primăriei în funcţie de impresia bună pe care le-a făcut-o atmosfera feerică creată de lumini. În acest fel, un proiect executat foarte prost se poate transforma, la nivel de percepţie, dintr-un eşec într-o reuşită. Şi pentru că, la Buşteni, foarte mulţi încearcă să manipuleze şi foarte puţini încearcă să contracareze aceste tentative de manipulare, cred că trebuie spuse (din nou) anumite lucruri, pentru a oferi şi o altă perspectivă decît cea pe care ne-o serveşte aparatul de propagandă al primăriei:

  • luminile decorative şi renovarea parcului central sînt 2 lucruri diferite; prin urmare, nu mi se pare corect să fie judecate la grămadă;
  • lumini decorative în parcul central şi în centrul oraşului puteam avea şi fără să tăiem copaci, şi fără să punem plăci de granit, şi fără să cheltuim sute de mii de euro;
  • pe lîngă cele cîteva lucruri frumoase care s-au făcut la Buşteni în ultimii 10-15 ani, altele, mult mai multe şi mai frumoase, au fost distruse de cei care ne “conduc”, fie din interese personale fie, pur şi simplu, din prostie; şi, spre deosebire de luminile din parc, aceste distrugeri sînt, în marea lor majoritate, permanente;
  • lucrurile pe care le fac primarul şi consilierii locali se fac cu bani publici; deci cu banii noştri;
  • a face lucruri bune pentru cetăţenii unii oraş nu este o favoare, ci o obligaţie a edililor faţă de aceştia; pentru asta sînt plătiţi, asta este datoria lor;
  • a ignora lucrurile rele care s-au întîmplat în trecut creşte riscul ca aceste lucruri să se repete în viitor (asta referitor la îndemnurile de a ignora, voluntar, lucrurile negative care se întîmplă în jurul nostru).

          Cam atît. Dacă aveţi obiecţii în legătură cu ceea ce am scris mai sus, secţiunea de comentarii vă stă la dispoziţie. Rămînînd la capitolul “manipulare” sau, mai bine zis, “îndoctrinare”, un lucru care m-a deranjat întotdeauna este avanlanşa de mulţumiri şi laude care se revarsă către administraţia locală (în special către primar), de fiecare dată cînd în oraşul nostru se mai întîmplă cîte un lucru bun. Presa laudă, oamenii mulţumesc, toată lumea mulţumeşte. Uneori mulţumim doar pentru că s-a făcut “ceva”, nici măcar nu trebuie să fie un lucru bun. E ceva ce ne-a intrat în reflex, ca la cerşetori.
          Ca să iau cazul concret al luminilor decorative: ce anume au făcut primarul şi consilierii atît de extraordinar, încît să merite mulţumiri şi felicitări din partea mea? Au confecţionat ei obiectele şi luminile decorative, cu mîinile lor, din materiale brute? Nu, le-au cumpărat din magazin. Le-au cumpărat cu banii lor? Nu, le-au cumpărat cu bani de la buget, deci cu banii noştri. Le-au aranjat şi le-au montat ei, cu mîinile lor? Mă îndoiesc… bănuiesc că au fost montate de o echipă de muncitori. Şi atunci, de ce ar trebui să fiu atît de recunoscător faţă de Savin? Doar pentru că a avut “originala” iniţiativă de a pune lumini decorative în prag de sărbători? Doar pentru că şi-a pus semnătura pe o hîrtie? Şi de ce ar trebui să fiu atît de recunoscător faţă de consilierii locali? Doar pentru că s-au prezentat la o şedinţă şi au ridicat mîna? Ei oricum fac asta tot timpul – se prezintă la şedinţe şi ridică mîna la orice, ca nişte roboţi. Deci care sînt meritele extraordinare ale acestor oameni? Noi am pus banii, muncitorii au montat luminile, iar primarul şi consilierii primesc mulţumirile. Şi totul ni se pare normal, fiindcă aşa ne-am obişnuit.
          Prin urmare, vreau să propun o schimbare de atitudine: dacă tot ne bucurăm că s-a făcut ceva şi vrem să ne exprimăm recunoştinţa, hai mai bine să le mulţumim celor care chiar au depus un efort sau chiar au contribuit efectiv la realizarea acestor lucruri. Aşadar, din partea mea, felicitări muncitorilor anonimi, cei care au stat în frig ca să monteze acele lumini festive prin oraş, şi mulţumiri tuturor buştenarilor care şi-au plătit taxele, pentru că, fără contribuţia lor la bugetul local, niciunul dintre lucrurile pozitive care se mai întîmplă prin Buşteni nu ar fi fost posibil. Lor le spun bravo, felicitări şi, desigur, sărbători fericite! 😉

PS: Într-o notă ironică, aş vrea să mulţumesc, şi pe această cale, primăriei, pentru că a luat în sfîrşit măsuri şi a tăiat copacii din vecinătatea hotelului Silva. Acei copaci, foarte urîţi, stricau complet peisajul şi îndepărtau turiştii cu hidoşenia lor. Bravo primăriei pentru că i-a tăiat şi va construi în locul lor o nouă clădire, sper eu într-un stil arhitectural similar cu cel al clădirii ridicate pe locul fostului parc de la poştă, nu de alta, dar e bine să existe o anumită coerenţă urbanistică. O nouă victorie pentru simţul estetic al celor care ne administrează oraşul!

Advertisements