Despre cei care au protestat în ultimele două săptămîni împotriva proiectului RMGC de exploatare a aurului de la Roşia Montană, aparatul de propagandă spune că sînt nişte “hipsteri”, nişte “ecologişti” (nu că ar fi ceva rău să fii ecologist, dar, în mintea multor primitivi din România, cuvîntul “ecologist” are o conotaţie negativă, iar manipulatorii profesionişti ştiu asta foarte bine), “copii de bani gata, care nu ştiu ce e munca adevărată”, “tineri teribilişti care nici măcar nu ştiu de ce protestează” şi aşa mai departe. Iar cei proexploatare sînt prezentaţi, bineînţeles, ca fiind oameni raţionali, maturi, care se gîndesc la binele locuitorilor de la Roşia Montană. Realtiatea este, însă, diferită. Mulţi dintre cei care se opun proiectului RMGC nu şi-au format opinia acum, de cîteva zile, ci de mult mai mult timp (este şi cazul meu), iar această opinie se bazează, în cele mai multe cazuri, pe argumente pertinente. În continuare voi enumera argumentele pentru care eu, personal, sînt împotriva acestui proiect. Este vorba de acele argumente care m-au făcut pe mine să fiu împotriva proiectului RMGC, deci nu e neapărat ca fiecare dintre aceste argumente să funcţioneze pentru toată lumea.

          Argumentul 1: Expropieri. Înainte de Revoluţie, oamenii erau daţi afară din propriile case şi băgaţi în blocuri, în numele progresului societăţii comuniste. Astăzi se întîmplă acelaşi lucru, în numele progresului societăţii capitaliste (“investiţii”, “dezvoltare economică”, “bani la buget”). Regimul s-a schimbat, textele s-au schimbat, dar principiul este acelaşi. Este imoral să dai afară din casă un om, împotriva voinţei lui, fără să ai un motiv extrem de întemeiat, prin asta înţelegînd un motiv care să aibă cel puţin o componentă de natură nonmaterială (de exemplu, de natură etică, cum ar fi salvarea unor vieţi). Ori beneficiile proiectul RMGC ar fi pur materiale; prin urmare, nu poate constitui o justificare pentru expropieri (mă refer strict la datul afară din casă, nu la expropierea terenurilor care au ca scop doar producerea de bani). Oameni scoşi din casă forţat, sub pretextul că Statul ar cîştiga nişte bani, este genul de situaţie pe care te aştepţi să o întîlneşti într-o ţară bananieră, primitivă, nu într-o ţară civilizată din secolul XXI.

          Argumentul 2: Banii ar ajunge pe mîna unor politicieni corupţi. Se spune că România ar putea cîştiga, din exploatarea aurului de la Roşia Montană, mai multe miliarde de euro. Dar asta nu înseamnă că aceşti bani vor şi ajunge acolo unde trebuie să ajungă, adică la noi, la cetăţeni, sub formă de servicii publice (şcoli, spitale, autostrăzi etc.). Banii vor ajunge la buget, iar de la buget se fură, pentru că banul public, în România, este administrat de hoţi. Este, aşadar, incorect să spunem că “România va cîştiga N miliarde de euro” de pe urma proiectului de la Roşia Montană, ci mai corect ar fi să spunem “corupţii din România vor avea la dispoziţie N miliarde de euro în plus de unde să fure”. Atîta timp cît, în România, principalul scop al banului public este de a fi prăduit, ideea că s-ar putea să intre nişte bani în plus la buget mă lasă rece, deoarece ştiu că sînt şanse foarte mici ca acei bani să se resimtă vreodată în nivelul de trai al populaţiei. Rezultatul exploatării resurselor într-o perioadă în care corupţia din România este crîncenă va fi că noi, poporul, nu ne vom alege cu mare lucru şi vom rămîne şi fără resurse.

          Argumentul 3: Problemele de moralitate ale RMGC. De cînd investitorii străni de la RMGC au venit în România, această companie s-a bazat, printre altele, pe două lucruri: propagandă puternică şi folosirea stării de sărăcie a oamenilor în interes propriu. Două lucruri pe care nu le-ai face unei persoane sau unui grup de persoane cărora le vrei, cu adevărat, binele. Ce încredere mai poţi avea într-un partener de afaceri care, pentru a te convinge, apelează mai mult la tehnici de manipulare şi mai puţin la argumente? Ce încredere mai poţi avea, de exemplu, în promisiunile celor de la RMGC că, la Roşia Montană, tehnologia este sigură, iar riscul de producere a unui dezastru ecologic este neglijabil? Personal, nu pot avea încredere în cei care, în loc să mă convingă cu argumente, încearcă să mă vrăjească şi nici în cei care se folosesc de starea de sărăcie a oamenilor pentru a-i face să accepte lucruri pe care, în condiţii normale, aceştia nu le-ar fi acceptat.

          Argumentul 4: Progresul tehnologic. Una dintre manipulările aparatului de propagandă care susţine proiectul de la Roşia Montană se bazează pe un sofism de tip “dilemă falsă”, care sună cam în felul următor “şi, dacă nu îi lăsăm pe cei de la RMGC să scoată aurul, ce facem, rămînem cu el în pămînt?” (plecînd de la ideea că România nu are bani şi nici tehnologia necesară pentru a scoate aurul). Cu alte cuvinte, propaganda ne spune că ori ne scoate RMGC aurul acum, cu tehnologia bazată pe cianuri, ori nu-l mai scoatem niciodată. Ceea ce este, evident, incorect din punct de vedere logic. Alternativa neluată în calcul ar fi să aşteptăm, poate 20-30 de ani, poate mai mult, pentru că probabilitatea ca o tehnologie alternativă de exploatare a aurului, (mai) ieftină şi (mai) ecologică, să apară creşte odată cu trecerea timpului. Atîta timp cît ştiinţa şi tehnologia progresează, amînarea exploatării aurului de la Roşia Montană este în folosul României. Lucru valabil şi pentru alte resurse.

          Argumentul 5: Evoluţia preţului aurului. Preţul aurului poate avea fluctuaţii mari pe termen scurt, dar, urmărind evoluţia pe termen lung, se poate observa o tendinţă de creştere, chiar şi atunci cînd se fac ajustări pentru a compensa inflaţia. Lucru care are sens, pentru că preţul unei resurse limitate, cum este aurul, va creşte pe măsură ce creşte cererea la nivel mondial. Deci, dacă aşteptăm, sînt şanse ca România să obţină beneficii mai mari. Şi, atunci, de ce atîta grabă să scoatem aurul acum?

          Argumentul 6: Pericolul ecologic. Aici nu e nevoie de explicaţii, pentru că e de la sine înţeles. Iar asigurările că riscul de a se produce un accident la Roşia Montană în timpul sau după încheierea exploatării nu vin din surse obiective, neutre, ci din partea companiei şi de la diverşi politicieni care susţin proiectul – ambele lipsite de credibilitate. Nici potenţialele despăgubiri pe care le-am putea primi în cazul unui dezastru ecologic nu mă încălzesc cu nimic, pentru că faptul va fi deja consumat. E ca şi cum cineva dă peste tine cu maşina şi te lasă infirm, într-un scaun cu rotile, dar apoi îţi dă 1 milion de euro despăgubiri. Banii nu pot fi o soluţie la orice şi unele lucruri nu pot fi compensate prin sume de bani, fie ele şi de oridinul milioanelor de euro.

          Argumentul 7: Complicitatea politicienilor români. Atitudinea multor politicieni români, care susţin proiectul, a fost şi este cel puţin dubioasă, pornind de la declaraţii care seamănă mai mult cu cele ale unor agenţi de PR ai RMGC, decît cu cele ale unor reprezentanţi ai poporului (au făcut-o, de-a lungul timpului şi Băsescu, şi Ponta, şi mulţi alţii), pînă la aberaţia de a da o lege cu dedicaţie pentru o companie privată. Iar faptul că există documente ce vizează proiectul de la Roşia Montană care sînt secretizate este, în sine, extrem de dubios. Dacă proiectul este benefic pentru România, de ce ai ţine secrete documente tocmai faţă de aceia cărora vrei să le faci un bine?

          Cam acestea ar fi argumentele mele. Bineînţeles, mai sînt şi alte probleme legate de proiectul RMGC, cum ar fi chestiunea celorlalte resurse prezente, pe lîngă aur şi argint, în subsolul de la Roşia Montană sau chestiuni de natură arheologică, pe care nu le-am inclus în listă, dar nu pentru că nu ar fi importante, ci pentru că nu am suficiente informaţii. În ceea ce mă priveşte, primul argument este suficient pentru a respinge proiectul, fiindcă este o chestiune de valori, de principii, iar aceste lucruri ar trebui să fie întotdeauna deasupra interesului material. Pe lîngă asta, a amîna exploatarea pare, din punctul meu de vedere, cea mai înţeleaptă soluţie, pentru că, aşteptînd, am putea beneficia şi de o tehnologie mai ieftină şi mai curată, şi de un preţ mai bun pentru aur, şi, poate cel mai important, şi de conducători mai puţin corupţi decît cei de acum, care să gestioneze banii obţinuţi din vînzarea resurselor în folosul nostru, nu al lor.

Advertisements