În articolul de astăzi … STOP – La Busteni otravă în apa potabilă! …

 

apaclor01

Nu este vorba numai de sănatatea noastră acum, ci de sănatatea copiilor și a nepoților noștri în viitor. Este vorba despre ce se întâmplă şi felul în care se iau decizii importante care ne privesc, fără însă a ne întreba cineva dacă vrem, în acest caz dacă vrem să murim încet.

Ar trebui să ne întrebăm DE CE? La Buşteni unde majoritatea rezervoarelor sunt din surse subterane iar apa se bea aşa de foarte mult timp s-a ajuns la o astfel de soluţie peste noapte. Oare apa este într-adevăr contaminată? Dacă apa este contaminată, De CÂND? Şi DE CE nu am fost informaţi?

Dacă apa este așa de contaminată? CUM ROMAQUA îmbuteliază APA PLATĂ sursa BUȘTENI?

 

Este vorba doar de interese financiare ale UNOR persoane? Vom bea în curănd apă plată îmbuteliată, apă plată de TALEA? Are gust bun și cred că se îmbuteliază la COMARNIC.

Cine va plăti apa plată 2,5 litri/zi/persoană, atât cât este necesar oricărui individ?

Sunt intrebări la care încă nu avem răspuns pentru că nu s-a gândit nimeni să le dea.

Dacă metoda clorinării ar fi singura soluție poate că aș înțelege dar mai există și alte metode de tratare a apei.

Știu că mulți nu au curajul să se opună clorinării apei pentru că vor avea parte de multe necazuri din cauza anumitor persoane direct interesate de finanțele acestui proiect, însă dacă nu luăm poziție acum, ”mâine” va fi prea târziu!

Chiar dacă teama este mare, puteți fi alaturi de noi prin postarea bannerelor de mai jos in paginile voastre de internet, în cover-urile de Facebook, puteți să transmiteți aceste articole pe e-mail celor care credeți că se pot opune sau măcar pot fi auziți.

Avem dreptul la o viață sănătoasă !

 

Butonul de mai jos vă transferă in pagina Ziar de Busteni de unde puteți downloada bannerele campaniei sau coperțile pentru facebook

 

 

download

Advertisements