“Transbaiului” (sau “Trans Baiul”) este numele unui proiect ce presupune construirea unei noi sosele, care sa traverseze Muntii Baiului, din Valea Prahovei pina in Valea Doftanei, facind legatura intre localitatile Busteni, Azuga si Valea Doftanei. Despre soseaua Transbaiului auzisem de ceva vreme si am scris si pe miniblog (atunci i-am zis “Transbaiulina”), dar nu am luat initiativa prea in serios, pentru ca astfel de proiecte megalomane au existat, pe hirtie, cu zecile in ultimii ani. Vad insa ca baietii par destul de hotariti, motiv pentru care am decis sa scriu mai pe larg despre acest proiect.
- Harta sosea Transbaiului. Traseul este marcat cu rosu. Portiunea in care viitoarea sosea s-ar suprapune cu partia Sorica este marcata cu linie punctata (pe unele harti soseaua pare sa ajunga pina in punctul in care partia Sorica face un viraj la dreapta si devine mai abrupta, pe altele ajunge doar pina la telegondola).
Traseu. Soseaua Transbaiului este, de fapt, formata din trei sosele, care urca din trei puncte diferite – Busteni, Azuga si Valea Doftanei – si fac jonctiunea undeva in golul alpin din Muntii Baiului, pe creasta principala, in apropiere de varfurile Cazacu si Dutca. Prima sosea pleaca din Busteni (mai exact, intrarea dinspre Poiana Tapului, nu cea de linga Castelul Cantacuzino), urmind traseul drumului forestier care urca, prin padure, spre Culmea Zamora, iar apoi, de la iesirea in golul alpin, continua pina in creasta principala, undeva intre varfurile Baiutul si Baiul Mic, de unde coteste la stinga, pe sub varful Baiutul, urmind drumul de creasta spre varful Cazacu. A doua sosea pleaca din Azuga, din apropierea partiilor de schi Sorica si Cazacu, continua vreo 2 kilometri pe Valea Azugii, dupa care coteste la dreapta, pe Valea Cazacu. Aici urmeaza o serie de serpentine prin padure, apoi iesirea in golul alpin, ocolirea unui picior al Muntelui Urechea pe curba de nivel, dupa care soseaua ajunge la partiile Cazacu, respectiv Sorica, de data aceasta prin partea de sus. Din acest punct, soseaua Transbaiului face stinga imprejur, intorcindu-se pe unde a venit, adica tot pe Culmea Urechea, pe linga partiile Sorica, respectiv Cazacu, continuind apoi pe drumul care urca spre creasta, pe sub varful Urechea. In fine, cea de-a treia sosea pleaca din Valea Doftanei, mergind mai multi kilometri pe Valea Prislop, dupa care incep serpentinele pina in golul alpin, pe Muntele lui Petru. Portiunea finala coincide cu drumul de pe Culmea Petru-Orjogoaia, care face jonctiunea cu drumul din creasta principala, in apropiere de varful Cazacu. Traseul poate fi observat si in filmuletul de mai jos (sursa filmului: MontanTV / Valea Prahovei TV).
Transbaiul, sosea pentru manelisti. Am vazut ca unii oameni au primit stirea despre viitoarea sosea cu un oarecare entuziasm… Entuziasm ce reflecta, dupa parerea mea, o perspectiva superficiala asupra lucrurilor, ceva de genul “ce misto, o sa fie si la noi sosea peste munti, ca la altii!”. “Adica daca elvetienii, austriecii si altii ca ei au sosele prin munti, de ce sa n-avem si noi? Ce, muntii nostri nu poate?” Ba poate, dar, daca incercam sa privim dincolo de aparente si sa luam in calcul si efectele negative pe care le-ar putea avea o astfel de sosea, lucrurile incep sa arate altfel.
Daca stam sa ne gindim un pic, Muntii Baiului nu sint, nici pe departe, niste munti inaccesibili, ale caror culmi sa poata fi atinse doar de alpinistii cu experienta. Din Busteni poti ajunge in golul alpin de pe Zamora, in pas de plimbare, dupa numai 2-3 ore. Iar daca acesta vi se pare un efort supraomenesc, telegondola din Azuga sta oricind la dispozitia turistilor mai comozi sau a caror conditie fizica nu este tocmai extraordinara. Ceea ce vreau sa spun este ca oamenii care iubesc muntele si vor sa ajunga in Muntii Baiului, fie pentru peisajele pitoresti, fie pentru a admira panorama magnifica asupra Muntilor Bucegi, o pot face si in prezent, la orice ora, fara prea mult efort. Deci nu pentru ei se face acesta sosea. Si atunci… pentru cine? Ei bine, raspunsul este simplu. Se face pentru cei care vor sa urce pe munte cu gipanu’ sau cu bemveu’. Nu pentru ca ar iubi muntele, ci mai mult asa… pentru ca e o chestie “cool”. Si pentru ca sa le poata povesti prietenilor lor manelisti despre cum au tras un gratar la altitudine sau despre cum au “facut” ei Muntii Baiului cu mertanu’. Sau cu loganu’. Asa ca bucurati-va, dragi iubitori ai muntelui, pentru ca, daca soseaua Transbaiului va deveni realitate, Muntii Baiului se vor umple de asemenea specimene, de masinile si gratarele lor fumeginde. S-a intimplat peste tot pe unde au aparut astfel de sosele in Romania si se va intimpla si aici. Inca un colt pitoresc de natura se va duce, in numele dezvoltarii turismului, pe apa Simbetei. Odata cu turnarea asfaltului, multe dintre acele lucruri care dadeau frumusete Muntilor Baiului – linistea, senzatia de salbaticie, pitorescul – se vor pierde definitiv.
Edili megalomani? Iresponsabili? Tepari? Nu stiu exact de la cine a plecat ideea de a face aceasta sosea, insa vreau sa remarc, inca o data, ca toate, sau aproape toate proiectele ce au ca scop declarat “dezvoltarea si promovarea turismului”, in zona Brasov – Valea Prahovei, se evidentiaza prin doua caracteristici principale: sodomizarea naturii si intentia de a cheltui multe, multe, cit mai multe milioane de euro. Neaparat trebuie sa fie ceva defrisari, neaparat trebuie turnat niste asfalt prin paduri, poieni sau pajisti alpine, si, cel mai important, neaparat trebuie ca proiectul sa aiba un cost masurat in milioane de euro. Iar proiectul “Transbaiului” nu face exceptie.
Care-i problema, intrebati? Pai problema este, pe linga faptul ca, in mod normal, scopul autoritatilor ar trebui sa fie o interventie cit mai putin agresiva asupra mediului natural si cheltuieli cit mai mici (exact pe dos fata de ceea ce se intimpla la noi), ca “ambitiosii” nostri edili, acesti mici Ceausescu de provincie, nu sint in stare nici macar sa-si adune gunoaiele care colcaie prin orasele pe care le administreaza. Sau sa deszapezeasca trotuarele, macar pe strazile principale, pe acolo pe unde, daca tot vorbim de “promovarea turismului”, mai circula si… turistii. Sau sa rezolve problema bolovanilor de pe partiile de schi. Nu fac lucruri marunte, pe care le-ar face orice primar preocupat de “promovarea turismului”. Se folosesc, insa, de pretextul “promovarii turismului” in cazul fiecarui proiect de zeci de milioane de euro… Ce sa-nteleg eu de-aici? Ca sint megalomani? Ca sint iresponsabili? Ca sint tepari? Si este si aceasta din urma o varianta demna de luat inseama, avind in vedere ca, in Romania, din construirea soselelor se poate fura mult si relativ usor. Mai ales in cazul soselelor de munte, acolo unde invocarea “reliefului dificil” poate umfla serios factura finala.
Va amintiti de “Drumul Babelor”? Scandalul asfaltarii DJ 713, un proiect care a cam mirosit, inca de la inceput, a teapa pe bani publici? Si in acel caz s-a invocat aceeasi motivatie principala, a unor autoritati la fel de “ambitioase”, anume “dezvoltarea turismului”. Fiecare om are dreptul la o opinie, iar opinia mea, in cazul Transbaiului, este aceeasi cu opina pe care am avut-o despre Drumul Babelor: ceva cam pute… Nu m-am decis inca daca a megalomanie, a iresponsabilitate sau a teapa pe bani publici. Ramine de vazut…
Costuri si alte lucruri interesante. Citeva date tehnice si alte lucruri care ar trebui mentionate:
- (1) Lungimea totala a soselei (cele 3 segmente) va fi de aproximativ 45 de kilometri, dintre care 38 de kilometri vor fi asfaltati in cadrul proiectului “Trans Baiul” (restul consta in portiunea de drum forestier din padurea de pe Zamora, incadrata in alt proiect de asfaltare).
- (2) Proiectul “Trans Baiul” va costa, dupa estimarea oficiala, 30 de milioane de euro.
- (3) De-a lungul traseului exista mai multe portiuni expuse, locuri in care se pot forma avalanse si alunecari de teren.
- (4) 30 de milioane de euro, pentru 38 de kilometri, inseamna un cost mediu de 790 de mii de euro/km de drum. Avind in vedere ca, in Romania, chiar si unele sosele din zona de cimpie se duc la peste 1 milion de euro/km, iar in cazul Transalpina, din cite am inteles, s-a ajuns, pe anumite portiuni, la un cost de 4 milioane de euro/km, estimarea de 30 de milioane de euro pentru tot proiectul “Transbaiul” mi se pare nerealista. Mai degraba, as zice ca un cost de 60-70 de milioane ar fi mai aproape de adevar.
- (5) Banii nu au cum sa vina numai de la bugetele locale, motiv pentru care primariile din Azuga, Busteni si Valea Doftanei intentioneaza sa solicite fonduri europene. O alta sursa de finantare ar putea fi MDRT (Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului).
- (6) Segmentul Azuga al soselei Transbaiului, asa cum apare marcat pe harta din filmulet, se suprapune cu partia Sorica, in portiunea plata de sus. Mai mult de atit, in acea zona ar urma sa apara doua tronsoane de sosea paralele, pentru ca avem o bucla de 180 de grade. Oare ce vor face, vor turna asfalt pe partie?
- (7) Nu inteleg de ce se face un ocol, destul de mare, catre partiile Cazacu si Sorica, daca tot exista telegondola. Pare un moft, cu atit mai mult cu cit drumul va fi impracticabil pe timp de iarna. La ce s-or fi gindit cind au desenat traseul? “Hai sa facem o sosea pe care sa putem ajunge intr-un loc in care oricum puteam sa ajungem cu telegondola!”?
- (8) Nu stiu care este starea drumului de acces de pe Valea Doftanei, DJ 102l, insa ar fi absurd sa se faca o noua sosea pe Valea Prislop, iar acest drum judetean sa nu arate impecabil (situatie similara cu DJ 713 si DN 71, in care drumul montan a fost asfaltat, in timp ce drumul national din care se ramifica acesta arata jalnic). La urma urmei, daca vorbim despre dezvoltarea turismului pe Valea Doftanei, DJ 102l este un drum mult mai important decit Transbaiul.
- Pina in acest punct ar trebui, conform uneia dintre harti, sa ajunga soseaua Transbaiului, care pare sa se suprapuna cu partia Sorica, in portiunea de la telegondola pina la intrarea pe zona mai abrupta. In zona telegondola – partia Sorica, traseul desenat cu rosu este doar orientativ (habar n-am cum au de gind sa inghesuie 2 tronsoane de sosea, paralele, pe Culmea Urechea).
Transbaiul, avantaje si dezavantaje. Mai mult dezavantaje, pentru ca avantaje nu prea vad care ar fi… Acces catre partii pe timp de iarna nu, pentru ca drumul va fi, foarte probabil, impracticabil in aceasta perioada. Si, oricum, se poate ajunge cu telegondola. Admirarea peisajelor? Nici acest motiv nu sta in picioare, pentru ca, dupa cum am spus si mai sus, turistii care vor sa ajunga sus, in Muntii Baiului, o pot face si acum foarte usor, cu telegondola, pe jos, cu bicicleta, cu ATV-ul sau cu masina. Deci… care erau avantajele acestui proiect? De ce vrem sa cheltuim 30 de milioane de euro?
Lista dezavantajelor este, insa, ceva mai consistenta:
- (1) Degradarea iremediabila a frumusetii naturale a unei zone importante din Muntii Baiului. Gunoaie, poluare, miros de gaze de esapament, claxoane, zgomot de motoare. Transformarea unei zone pitoresti intr-o zona de gratare. Santiere in Muntii Baiului, pentru multi ani de acum incolo. De asemenea, exista intotdeaua riscul ca lucrarile sa inceapa si sa fie lasate neterminate, din lipsa de bani.
- (2) Zeci de milioane de euro cheltuite aiurea, cind ar fi putut fi folosite la altceva.
- (3) Posibilitatea ca, dupa finalizarea lucrarilor, pe marginile celor trei sosele sa apara o multime de viloaie, asa cum s-a intimplat si se intimpla peste tot in Romania, in zonele de munte in care poti ajunge cu masina. Probabil ca anumite persoane si-au facut deja planuri in legatura cu terenurile ce ar urma sa intre in intravilan dupa terminarea soselei.
Toate aceste lucruri, doar pentru “avantajul” de a putea ajunge cu masina intr-un loc unde deja se putea ajunge cu masina si, destul de usor, chiar si pe jos.
Actualizare 27-februarie-2012: O corectura la textul initial: soseaua Transbaiului are, de fapt, in jur de 45 de kilometri lungime, insa in cadrul proiectului “Trans Baiul” intra doar 38 km, pentru ca segmentul Busteni nu incepe din Poiana Tapului, ci de la iesirea in golul alpin de pe Muntele Zamora. Portiunea din padure, dintre Poiana Tapului si golul alpin, ar urma sa fie asfaltata in cadrul unui alt proiect, componenta a PNDI (proiect despre care am scris mai demult pe blog).
Actualizare 11-martie-2012: Alte modificari in text si informatii noi: ca sursa de finantare pentru soseaua Transbaiului, cele trei primarii intentioneaza sa foloseasca fonduri europene (ramine de vazut daca le vor si obtine); suprapunerea cu partia Sorica, despre care scrisesem initial, nu apare decit pe una dintre hartile pe care le-am vazut pina acum, deci s-ar putea sa fie o greseala, iar traseul sa faca stinga imprejur mai devreme, cam in dreptul telegondolei.
eu
Mar 13, 2012 @ 22:10:50
Link pentru un adevarat bustenar care simte ” Bustenareste” … Era un film in care una din replici era ( si sper sa nu pui ***** ! ) ” Un dobitoc ! ” mai ales la titlul ” Traseu de vis ” :
totpal.ro/prahova-va-avea-un-transfagarasan-propriu-transbaiul/
Ce mai e de comentat daca unul ca el care pana acu’ se dadea mare PNL-ist, mare membru CLUB ROTARY, mare sustinator al naturii si al turismului, scrie asa ceva. … Pacat!. Oare daca lingi in spate tot gust de spate ramane ? sau mai e vre-un ANL de cumparat ieftin?
Tot acola gasim si laude aduse promovarii turismului ( OARE ? ) la campionatul de Snowboard si oraganizarea FOTE 2013. Gandindu-ne oare cat vor creste din nou preturile la terenuri si case prin’prejur si vor creste intr-adevar dar NUMAI PRIN’PREJUR .
Meritane-am soarta !
Si acum ma duc pe dezbaterile de pe celalat site .
mamsaturat
Mar 14, 2012 @ 09:40:08
Pe totpal.ro nu sint prea multe articole originale, ci sint, in cea mai mare parte, preluate de pe alte site-uri si ziare. Deci nu cred ca e scris de Totpal. Insa, vorbind acum la modul general, genul acesta de intoarcere la 180 de grade, Cristoiu-style, e ceva obisnuit pe la noi, pe la Busteni. Sint destui care au ajuns sa ii laude azi tocmai pe cei pe care ii injurasera ieri. Deci nu ma mai mira chiar asa de tare…
mamsaturat
Mar 17, 2012 @ 08:02:21
Am vazut ca si Mircea Rosca, presedintele PNL Prahova, sustine “Transbaiul”, desi este un proiect PDL-ist 100% (3 primari PDL – Savin, Purcaru si Mosor – plus 1 minister PDL, adica MDRT) si mi se pare interesant ca, desi, in viata de zi cu zi, PDL-istii si cei din USL sint tot timpul la cutite, atunci cind e rost de un proiect de multe milioane de euro ii apuca pe toti amnezia si redevin prieteni. 🙂 Cum s-a intimplat, de altfel, si cu asfalarea DJ 713, proiect sustinut, brat la brat, de un PDL-ist de frunte (Florin Popescu de la CJ Dimbovita) si de un PSD-ist de frunte (Mircea Cosma de la CJ Prahova).
eu
Mar 17, 2012 @ 15:21:05
Este ora 15.20. uitati-va pe Money Chanell – Dezvoltarea Turismului
Cetateanul care suparaApreciaza
Mar 17, 2012 @ 16:06:21
Dupa cum am vazut pe Money Chanel si Oprea , primarul orasului Sinaia reanunta organizarea FOTE pe valea Prahovei in Sinaia, Busteni si Azuga. Oare s-a schimbat ceva ??
jocuri geografie
Jul 22, 2012 @ 11:09:29
Foarte detaliat articulul tau. Cautam demult sa citesc despre acest subiect dar gaseam doar franturi de text.
Felicitari!
mamsaturat
Jul 23, 2012 @ 18:46:53
Multumesc!
Buștenarul Zamorean
Aug 15, 2012 @ 11:02:27
Salut
Am voie să postez acte și fapte penale săvârșite de mafiotul Savin pe blogul tău?
Legat de acest subiect.., parte din domeniul pe unde ar să treacă Transbaiului aparține familiei Mădălina și Andrei David Giugasvili (fiica și ginerele lui Savin). În culise.., acest proiect este o afacere de de familia a clanului mafiot care intenționau să amenajeze inclusiv o pârtie cu baza de sosire undeva în apropiere de Castelul Cantacuzino.
Mai multe detalii, după ce voi primi acordul tău.
cu ochi buni
Dec 22, 2012 @ 11:20:14
Orice caramida, asfalt, beton pusa de mana omului distruge lucrarea lasata de Dumnezeu. Muntii sunt vatra poporului roman. Pe termen lung turismul distruge spiritualitatea locului si a neamului. Asta trebuie urmasilor nostrii, targuri, statiuni si mall-uri pe crestele muntilor unde s-au nascut baladele si credinta?! (luati aminte politicieni, din america de sud pana in indonezia unde turismul s-a dezvoltat inaintea eradicarii saraciei a aparut prostitutia, traficul de droguri, degradarea morala si gheto-izarea)
mamsaturat
Jan 06, 2013 @ 11:21:23
Întru totul de acord. Munţii Carpaţi fac parte din identitatea poporului român. O identitate pe care noi, în urma acestei dezvoltări haotice a turismului, începem să ne-o pierdem, cu fiecare hectar de pădure defrişat, cu fiecare cartier de vile ridicat, cu fiecare rîu de munte deviat prin conducte.
Iar reacţia oamenilor este aproape inexistentă, din cauză că nişte şmecheraşi de duzină, interesaţi doar de umplerea propriilor buzunare, au reuşit să-i convingă că singura cale spre ieşirea din sărăcie este exploatarea agresivă a munţilor. În realitate, şmecherii se umplu de bani, iar săracii rămîn la fel de săraci material, dar mult mai săraci spiritual.
Mihai
Jan 08, 2013 @ 21:49:37
Dumnezeu mai stie cum sa va mulţumească? daca nu se face nimic atunci nu este bine, daca se ia o iniţiativa atunci iar nu este bine, cum sa se procedeze pana la urma? orice proiect de dezvoltare oricine l-ar face o sa atragă păreri pro si contra, eu unul sunt de părere ca este un lucru bun sa se facă aceasta sosea.
Oricum comentariile proprietarului acestui blog sunt jignitoare, si eu am Logan asta înseamnă ca sunt prost sau cum sa interpretez ce scrii tu aici, sau directorul firmei la care lucrez are Mercedes asta înseamnă ca este manelist sau mai ştiu eu cum? Dar pe locuitorii din zona respectiva ai avut interesul sa-i întrebi daca sunt de acord sa se dezvolte turismul sau nu? ai idee cat de greu se descurca o familie de tarani din zona aia? fara un loc de munca, agricultura este foarte limitata de relief si sol, ai idee ce înseamnă sa te trezeşti la ora patru si sa munceşti la pădure la carat lemne sau tăiat …. tu te trezeşti la 9 bei cafeaua si te aşezi la scris blogul, realitatea altora este diferita mult de a ta. Ideea de turism cu rucsacul in spate nu funcţionează fiindcă 90 la suta din turiştii care pot contribui la crearea de locuri de munca, care au bani de cheltuit aleg alte destinaţii fiindcă au infrastructura. Vorbesc aici chiar si de vecinii noştri care se duc la schi in Austria sau Elveţia, ai idee de ce? Educaţia omului se face pe parcursul mai multor generaţii si un mijloc de neînlocuit este banul, omul care-si depaseste condiţia începe fara sa vrea sa invete, iar copiii lui vor avea o educaţie mai aleasa ceea ce duce automat la un bun gust mai apropiat de secolul in care trăim. Cred ca drumul a fost desenat sa ocolească si sa ajungă pe langa pârtiile de schi tocmai fiindcă omul nu are chef sa meargă pe jos cu schiurile in spate, prefera sa meargă cu maşina, sa se cazeze la un hotel de minim 3 sau 4 stele, sa-si ia copiii si nevasta si sa ajungă in 5 min pe pârtie.
Eu unul am nevoie de dus cu apa calda zilnic, nu mănânc conserve sau alte chestii care se mai poarta prin rucsac, prefer un expresso Lavazza in detrimentul oricărei cafele la ibric pe pirostrii, si detest grătarele.
Ce spui? încap intr-o lume modelata de tine? sau sunt o specie care trebuieşte exterminata aşa cum gândeau si naziştii despre alte culturi? Eu zic ca avem o tara mare si frumoasa unde au loc si manelistii, si academicienii si muncitorii si patronii dar avem nevoie de toleranta si minte.
Toţi vedem carentele societatii noastre, toţi observam neajunsurile dar când vine vorba de o schimbare mai bine ne împuşti, nu o acceptam nici in ruptul capului.
Un alt punct atins de tine este corupţia, insa ea nu a fost inventata de noi…., se întâmpla si in Germania unde preşedintele a demisionat in urma unui caz de corupţie, se întâmpla si in SUA sau Italia. Ideea este următoarea, nu susţin corupţia si am si eu ura mea împotriva ei insa dintre rău si mai rău aleg răul cel mai mic, banii aia oricum se fura, ideea este se vor fura pe proiecte de împădurire pe hârtie unde in comunitatea locala nu va intra nici măcar un leu si nici pomi nu se vor planta 😉 sau se pot fura si in urma sa ramana infrastructura si investiţia in comunitatea locala, asta este ce trebuie sa înţelegem toţi.
In plus eu am invatat la facultate o regula, înainte sa refuzi o idee încearcă sa aduci trei avantaje ale ideii respective, in felul asta demonstrezi ca nu este orgoliu pur, si mai trebuie sa aduci ceva constructiv care sa înlocuiască ideea proasta, daca ideea ta este sa lăsam totul aşa cum este atunci înseamnă ca eşti mulţumit de cum suntem astăzi si nu mai avem de ce sa schimbam nimic in tara asta. Blogul tau este insa o înşiruire de nemulţumiri si frustrări dar care nu cuprinde in substanţa nimic pozitiv sau constructiv, vino tu cu o idee, ia tu iniţiativa fiindcă eşti peste nivelul manelistilor cu Dacii si Mertzane, daca-mi spui ce maşina ai tu, sigur o sa găsesc un manelist cu respectiva marca si atunci tu ce o sa mai spui?……. haideţi sa ne vindem toţi maşinile sa ne cumpăram Ford sau Opel ca nu sunt de manelisti.
zamoreanu`
Jan 09, 2013 @ 13:45:20
@Mihai
Ți-am citit cu multă atenție întreg comentariu… Mihăiță băiete, până la un punct ai dreptate și mă refer la varietatea „părerilor”.
Vezi tu băiete.., de multe ori intelectualii ce se ghidează după „reguli și teorii” învățate în facultăți, uită de de cei 7 ani de acasă și nu de puține ori uită că există un Dumnezeu pentru fiecare dintre noi
Spre deosebire de tine, eu nu am citit nici „printre rânduri” ofensele la care faci referire, ceea ce ma face să cred că ești un „pupincurist” plătit de Savin, cu scopul de a devia realitatea obiectivă.
Mă întreb dacă în facultate ai învățat să fi corect măcar cu tine însuți(?) și să distingi binele de rău?… Aceste lucruri eu le-am învățat în cei 7 ani de acasă și îmi permit să-ți retușez lipsurile vizibile cu privire la la „interesul autorității, versus comunitatea locală”.
Aici vorbim de o înșiruire de abuzuri și fărădelegi exclusiv în interesul celor ce profită de funcții și își rotunjesc veniturile. Un intelectual de talia ta ar trebui să vină (și el) cu argumente și nu doar să ceară sau să acuze.
Ei bine.., cu ani în urmă Azuga, Bușteni, Breaza și Sinaia erau localități prospere și fără Șoseaua Transbaiului.
Te întreb la modul cel mai sincer.., autoritățile centrale și/sau locale au consultat comunitatea locală când au distrus zeci ci fabrici, lăsând fără locuri de muncă zeci de mii de oameni?
Crezi că de n-avem facultate ca și tine.., nu putem gândi sau distinge binele de rău? Crezi că „Haita Locală” are interesul exclusiv comunității ce populează zona? Nu Mihăiță.., totul e o făcătură ca și comentariul postat de tine, așa că rămâi tu cu mofturile tale și încearcă să-ți bei „Lavazza” la Alexandros sau la Castelul Cantacuzino și lasă-ne pe noi în simplitatea noastră.
Din păcate nu poți da timpul înapoi la cei 7 ani de acasă ca să înveți că păturile sociale trebuiesc respectate și ocrotite și nu distruse.., mă refer la pătura de mijloc care vor doar să muncească și n-au pretenții la autoturisme, hotel de 4-5 stele și se mulțumesc cu o cafea la ibric.
În concluzie, o lucrare temporară precum Șoseaua Transbaiului nu aduce prosperitatea comunității, ci doar distruge natura și are ca unic scop prosperitatea inițiatorilor și a celor interesați de acest proiect.
Iată de ce, comunitate din zonă chiar are nevoie de minți luminate cu facultăți care să le arate drumul cel scurt spre un trai decent la fel cum o au elvețienii, austriecii, etc., care au știut să-și apere interesul național prin creerea și păstrarea locurilor de muncă și nu prin distrugerea acestora, ca și în cazul nostru.
Toate cele bune.
Mihai
Jan 09, 2013 @ 19:21:39
Buna seara, in primul rând daca citeşti mesajul meu cred ca este destul de politicos, răspunsul tău aste plin de frustrări, agresiv si mai ales demonstrează exact lipsa celor 7 ani amintiţi de tine.
In primul rând nu mă cheamă Mihaita, in alta ordine de idei nu mă consider un intelectual de elita ci un om care încearcă sa-si facă bine treaba pentru care este plătit, si încearcă intr-o maniera cat mai neinvaziva de a înţelege pe cei din jurul sau.
Daca doreşti sa ne cunoaştem sa bem o bere si sa discutam subiectul eu sunt deschis, ai adresa mea de mail, te asigur ca nu am legătura cu autorităţile din comunele insirate de tine, ci sunt pur si simplu un om care căutând mai multe informaţii despre acest proiect am dat peste blogul tău pe google.
Azuga a avut o fabrica de vere, aceasta a murit din pricina angajaţilor, eu cunosc situaţia destul de bine având si acum de recuperat bani de la fosta fabrica aşa ca nu toate se sparg in capul cui trebuie.
In esenţa mesajul tău este o înşiruire de jigniri, atribui vorbe care nu au fost rostite de mine, foloseşti expresia noastră care subliniază apartenenţa la un grup, lucru care mă întristează văzând ca sunet-ti deja o gloata.
Nu înţeleg ce te duce pe tine cu gândul la distincţia dintre bine si rău, eu nu am atins aceasta problema dar daca tot ai ridicat mingea la fileu atunci da te consider inapt sa faci aceasta distincţie, cel puţin din ce vad scris de tine.
Este tragic ca inca nu ai inteles ca nimeni nu se mulţumeşte cu o cafea la ibric, iar cei care susţin asta sunt cei care s-au dovedit incapabili sa-si depaseasca condiţia iar acum pur si simplu stau pe margine si sunt frustraţi, ca si tine.
Consultarea comunitatilor locale se face in anumite condiţii iar când este vorba de interes naţional aşa cum este strategia naţionala pentru turism, opinia locala poate sa fie sacrificata in favoarea interesului naţional, se întâmpla asta in mod curent in toate tarile civilizate, America a făurit reţeaua de cai ferate impuscand fermieri, nu spun ca este bine, spun doar ca aşa se întâmpla daca stai in calea progresului peste tot in lume, fabricile amintite de tine care au fost inchise, pe vremea comunismului s-au deschis fara consultarea opiniei locale…… si in urma confiscării terenurilor.
Prietene industrializarea zonei nu va atenua poluarea, turismul făcut cu cap atrage destule fonduri care permit igienizarea zonei.
Poluarea este creata inclusiv de bastinasii locurilor care arunca gunoiul in gropi insalubre sau pe câmp, deversează tone de detergent direct in pânza freatica, fura copacii din pădure, braconează si vrei sa continuam ? Ecologia zonei nu are nimic in comun cu turismul fiindcă o parte din fonduri sunt sigur ca se va aloca exact pentru ecologizarea zonei ca sa se poată face turism, sa stranga cineva conservele amatorilor de plimbări pe munte, sticlele pet din albia râului si sa nu uitam de gunoiul menajer.
Nu ştiu daca ai vizitat tarile scrise de tine mai sus, eu le-am vizitat nu o data, sa fim sinceri vorbeşti despre ce nu cunoşti.
Sa ne înţelegem Comunitatea Europeana a trasat clar nişte linii de dezvoltare, in unele zone se dezvolta industria iar in altele turismul, agricultura etc. sa nu crezi ca se ia o decizie măcar de 4 ani încoace fara avizul CE, iar zona descrisa mai sus se va dezvolta pe turism asta-ti garantez fie ca întrebam sau nu comunitatea locala, nimeni nu poate, pe mine ca investitor de exemplu, sa mă oblige sa deschid o fabrica acolo, daca vreau sa o deschid in Prahova o deschid in Ploieşti sau in jurul oraşului in parcul industrial, de ce crezi ca se dezvolta parcurile alea? cum crezi ca apar? trebuiesc sa respecte strategiile naţionale. Aşa ca nu te mai da de ceasul morţii ca eşti penibil cu tot cu limbajul tău şmecheresc dovedeşti doar proasta creştere, un simt subdezvoltat al realităţii, cunoştinţe generale zero despre mediul economic care te înconjoară, frustrare si poate o cădere nervoasa netratata la timp. Te rog sa te controlezi, daca nu la psihiatru măcar in limbajul folosit in spaţiul public, nu suntem nici colegi de armata nici de aceeaşi vârsta. Probabil asta este preţul pe care-l plătim prin ieftinirea excesiva a serviciilor, eu cred ca abonamentul de internet trebuie scumpit, pur si simplu sa mai adăugam doi de zero la suma ca sa filtram puţin mediul on-line
zamoreanu`
Jan 10, 2013 @ 12:45:54
Bună ziua Mihăiță.
Se vede de la o poștă că ai citit doar ce ți-a convenit din comentariul meu, ceea ce te-a împiedicat să faci distincția dintre mine (zamoreanu’) și administratorul acestui blog (mamsaturat).
Argumentele tale sunt lipsite de noimă și realitate și, oricât de bine plătit ai fi nu-ți justifici „verticalitatea” de care dai dovadă.
Pentru că tot te-ai referit la „comuna” Azuga, e bine să știi că a fost una dintre cele mai industrializate localități (raportat pe cap de locuitor), din țară, cu cele mai renumite fabrici: Fabrica de bere Azuga, Fabrica de Postav, Fabrica de Sticlă, Fabrica de Șamotă, Fabrica de Șampanie, etc. Cu mici excepții toate aceste fabrici exportau cca.70% din producție.., deci aveau tradiție în domeniu și ce este mai important, aveau piață de desfacere.
Pe de altă parte, locuitorii din zonă aveau locuri de muncă și se trăia la limita firescului, spre deosebire, în prezent nimeni nu mai are un loc de muncă conform pregătirii profesionale și majoritatea acestor muncitori trăiesc într-o sărăcie lucie.
Unul ca tine care-și permite să bea „Lavazza” nu are cum să-i înțeleagă pe acești oameni care s-ar mulțumi și cu o cafea la ibric.., însă n-au nici acest privilegiu pentru că nu au unde să muncească și să-și câștige existența în mod onest.
Într-o altă ordine de idei, să nu confuzi bucureștenii cu cei din provincie.., aceștia din urmă încă au bun simț și teamă de Dumnezeu și în simplitatea lor, n-au știut de cât să lucreze cinstit și nu se pot converti după cum bate „vântul politic” și mai ales, nu pot anticipa efectele perverse debitate de mințile bolnave a „aleșilor” de la centru.
Ca autoritate de stat (inclusiv în cazul nostru), ar fi trebuit elaborate strategii de conversie profesională pentru berari, sticlari, filatori, etc. și nu să-i lase pe drumuri fără locuri de muncă.
Este bine să știi că orice afacere și inclusiv un stat, se dezvoltă prin producție și nu prin distrugerea fabricilor și stimularea importului așa cum sa întâmplat în perioada postdecembristă.
Eu nu zic că nu trebuiau închise cele nerentabile, sau ca nu trebuiau privatizate.., dar de aici și până la vânzarea lor la fier vechi.., e cale lungă și mai ales dacă ne raportăm la consecințele sociale urmare acestor distrugeri.
Chiar tu subliniai ca zona de munte este una specială în care nu se poate practica agricultura sau pomicultura, la care eu aș adăuga că efectiv nu mai ai unde pentru că toate terenurile și pădurile din raza acestor localități au fost retrocedate și astfel că oamenii din zonă nu au unde să sădească un pom sau să crească un animal. Că tot veni vorba de animale.., mafia locală a reușit să deposedeze inclusiv islazurile comunale și unde odinioară localnicii își creșteau animalele, în prezent au răsărit cartiere rezidențiale și vile pompoase unde își petrece veacul somități ca Nicolae Văcăroiu, etc, etc.
O altă observație vis a vis de statele comunitare… Mihăiță.., e mai simplu să construiești ceva de nou, de cât să-l transformi din vechituri. Altfel spus, tiparul european nu se poate aplica în cazul nostru din motive lesne de înțeles și mă refer la industrializarea forțată ce sa făcut în perioada comunistă. Vreau să spun că răul era deja făcut de comuniști și nu trebuia combătut cu un rău și mai mare, prin distrugerea locurilor de muncă. În opinia mea era firesc ca autoritățile să genereze noi locuri de muncă și conversie profesională pentru cei ce lucrau în fabricile din zonă și nu numai.
Sunt conștient ca sunt state precum Grecia, Cipru, Turcia, Austria, Elveția, etc, care au un turism dezvoltat ce acoperă peste 50% din PIB.., dar nu ne putem compara cu aceste state pentru că în România nu există interes național ci doar individual sau de grup.
Legile la noi se fac și se aplică selectiv inclusiv în domeniul turismului și nimeni nu răspunde pentru „greșelile” cei propulsează în topul celor mai bogați români.
Cei care n-au educația la care ai făcut referire, se împuținează pe zi ce trece și nu prea mai găsești pet-uri și cutii de conserve aruncate ad-hoc.., din păcate se înmulțesc cei de distrug ariile protejate unde își construiesc zooadăposturi de 5 stele și culmea.., exact în zona pe unde ar trebuie să se construiască Șoseaua Transbaiului.
Aruncă o privire peste aceste dovezi:
https://docs.google.com/open?id=0B6gidt8kSZ3BNngxZllmSGY1Rjg
În speranța că ai accesat link-ul de mai sus te întreb: cunoști zona Valea Doftanei (nr. locuitori, ocupațiile localnicilor, nivelul sociale, etc)???
Află Mihăiță ca că Șoseaua Transbaiului va lega cele 2 cătune, cu Vale Prahovei. E bine să ști că la Valea Doftanei „întoarce uliul”.., adică nu ai acces la alte localități și este firesc să mă întreb câți țărani își vor permite să-și lase gospodăriile și să tranziteze Șoseaua Baiului pentru a veni la schi pe Valea Prahovei?
Cu toate aste, nu zic ca nu ar fi util și această șosea, însă trebuie să se țină cont de prioritățile generale și nu de cele individuale. Te invit să vi la sfârșit de săptămână pe Valea Prahovei și să cronometrezi timpul cel parcurgi de la Comarnic la Brașov…, păi noi n-avem o șosea decentă pentru a fluidiza traficul în zonă și ne apucăm de Transbaiului?
De ce Mihăiță?… Ca să facilităm accesul la vilele lui Nastasia construite ilegal în ariile protejate din Munții Baiului, sau la domeniile Castelului Cantacuzino aflate în proprietatea lui Curt (cuscrul primarului Emanoil Savin)?
Vezi tu Mihăiță.., o-i fi eu penibil așa cum spui dar sunt la curent cu realitățile din zonă, în plus eu nu susțin interese meschine și asta pentru că n-am facultăți, dar am cei 7 ani de acasă și un caracter onest.
Chiar tu la un moment dat lăsai să se înțeleagă că pluralismul fie el și mintal este benefic.., dar ce ne facem cu intelectuali de rangul tău care în cele din urmă vrea să reducă la tăcere pe cei care gândesc diferit, față de cei ce au interese personale sau de grup?
Consideri că ești prea deștept motiv pentru care ai numai drepturi și privilegii spre deosebire de cei ca mine care n-ar trebui să avem acces nici măcar la internet?
Dacă tot vrei să-ți îmbogățești cunoștințele, vino în zonă și vei afla cum percep oamenii de rând economia la modul general.., poate așa vei afla că pe Valea Prahovei sunt doar baroni pe care-i susții și săracii care se gândesc ce să pună pe masă și nu la capriciile pe care ți le permiți tu.
Altfel spus, motivația ta nu umple strachina celor nevoiași, lăsați fără locuri de muncă, fără siguranța zilei de mâine.
Dacă poți face ceva pentru cei din zonă (acum că răul făcut), atunci fi alături de ei și ajută-i să obțină credite avantajoase pentru ca aceștia să dezvolte turismul montan și nu în cele din urmă, „biciuiește-i” pe cei ce n-au fost capabili să construiască o autostradă pentru a facilita accesul pe Valea Prahovei.
Pe scurt (repet), sunt alte priorități Mihăiță.., Șoseaua Transbaiului poate să mai aștepte… Transmite-le „stăpânilor” tăi acest mesaj.., sunt unul din miile de localnici care s-a născut și trăiește în zonă.., de la București nu aveți cum să vedeți nici munții și nici necazurile noastre.
Cât despre vocabularul folosit de mine.., nu mă pot alinia la nivelul tău de intelectual, ci doar îmi exprim regretul că intelectualitatea la modul general nu mai prezintă un reper de demnitate, moralitate și cinste pentru omul de rând.
Dumnezeu să ajute poporul român că demnitarii și intelectualii de talia ta se ajută singur.
mamsaturat
Jan 10, 2013 @ 20:48:06
Mda…
În primul rînd, blogul e al meu, iar Zamoreanul e altcineva, după cum a spus şi el. O să răspund, aşadar, doar la primul comentariu, pentru că acela îmi era adresat.
“daca nu se face nimic atunci nu este bine, daca se ia o iniţiativa atunci iar nu este bine”
Pe lîngă faptul că este un sofism de 2 lei, acesta este un text servit, luat, parcă, din abecedarul micului postac PDL. Cred că l-am auzit de zeci de ori pînă acum, cu uşoare variaţii. De obicei, apărea pe la articole unde cineva comenta negativ la adresa proiectelor Elenei Udrea, moment în care postacul PDL-ist venea repede-repede şi o băga pe-asta cu “cînd nu se face nimic nu e bine, cînd se face ceva, iarăşi nu e bine”. Text servit, învăţat pe de rost sau postat cu copy-paste. Ceea ce nu înseamă, automat, că tu eşti postac, plătit de cineva anume. Poate că doar ai auzit-o la un postac şi ţi s-a părut o chestie atît de inteligentă, încît ai simţit nevoia să o repeţi şi tu.
De ce e un sofism de 2 lei? Pentru că, la modul în care pui tu problema, nu ar exista decît 2 variante: ori nu se face nimic, ori se face CEVA. Indiferent ce ar fi acel CEVA. Bun sau prost, scump sau ieftin, necesar sau inutil. Nu contează. Tu bagi la grămadă toate CEVA-urile şi reduci discuţia, în mod incorect şi manipulator, la “a se face” sau “a nu se face”. În realitate, o investiţie poate fi bună (mai multe avantaje decît dezavantaje) sau proastă (mai puţine avantaje decît dezavantaje). Investiţiile bune sînt bune, iar investiţiile proaste sînt proaste. Şi da, o investiţie proastă este mai proastă decît NIMIC. Mai bine nu se face nimic, decît să se facă investiţii proaste. Valabil şi pentru ideea de schimbare: schimbările pot fi schimbări în bine sau schimbări în rău. Schimbările în bine sînt bune, iar schimbările în rău sînt rele. Decît o schimbare în rău, mai bine nu se schimbă nimic.
mamsaturat
Jan 10, 2013 @ 20:49:19
Comentariile mele nu s-au dorit a fi jignitoare la adresa posesorilor de Logan sau la adresa posesorilor de autoturisme, în general. E o interpretare greşită a ceea ce am scris eu. Nu am nicio problemă cu posesorii de autoturisme, ci doar cu un anumit gen de atitudine a UNORA dintre turiştii care vor “să facă munţii” cu maşina. Mai exact, genul de om care vrea “să facă” toate obiectivele turistice, dar, dacă se poate, fără să se dea jos din maşină. Asta pentru că se crede boier, iar “boierul” nu merge decît cu maşina, pentru că trenul, telecabina, bicicleta sau alte asemenea mijloace de transport sînt pentru “ţărani”.
mamsaturat
Jan 10, 2013 @ 20:52:51
Locuitor “din zona respectivă” sînt şi eu, pentru că stau în Buşteni de cînd mă ştiu (adică de zeci de ani). Şi ştiu foarte bine că sînt oameni săraci, care se descurcă foarte greu. Şi, culmea, şi eu sînt PENTRU dezvoltarea turismului şi crearea de locuri de muncă. Însă locuri de muncă pot fi create în multe feluri, iar turismul poate fi dezvoltat, de asemenea, în mai multe feluri. Dezvoltarea turismului se poate face civilizat şi cu cap, sau se poate face haotic şi păgubos. Ceea ce vreau să spun e că nu orice proiect etichetat drept “proiect de dezvoltare a turismului” este automat un proiect benefic, care va aduce beneficii majore pentru omul de rînd. Cîteodată aceste proiecte aduc beneficii majore, dar numai pentru un grup restrîns de şmecheraşi.
“tu te trezeşti la 9 bei cafeaua si te aşezi la scris blogul”
De fapt, eu nici nu beau cafea, iar la ora 9 dimineaţa lucrez deja de vreo oră şi ceva. Deci nu mai face presupuneri în privinţa mea, pentru că presupui PROST.
Faptul că o persoană merge cu rucsacul în spate, nu înseamă că nu poate contribui la economia locală. Premisa greşită de la care pleci e că turistul care merge cu rucsacul în spate face asta pentru că e sărac. În realitate, poate că face asta fiindcă îi place natura.
Sau hai să luăm următoarele tipuri de turişti:
A. Un turist care vine dimineaţa cu maşina din Bucureşti, face o buclă pe Transbaiului şi se întoarce pînă seara în Bucureşti. Pe drum opreşte la o alimentară, ca să ia nişte mici pentru un grătar “la altitudine” şi o ladă de bere. 80-90% dintre cei care vor merge pe Transbaiului vor intra în această categorie.
B. Un turist care vine ca să facă drumeţii cu rucsacul în spate, se cazează vineri la o pensiune şi pleacă duminică dimineaţă.
Care aduce mai mulţi bani comunităţii locale?
Iar dacă vrem turişti care, cu adevărat, să cheltuie grămezi de bani pe Valea Prahovei, o soluţie (mai bună!) ar putea fi cluburile de fiţe, în care orice manelist sau copil de bani gata să poate “sparge” 5000 de euroi pe noapte. Ca “maşină de bani” pentru economia locală ar fi mult mai eficientă decît şoseaua Transbaiului şi nici nu ar mai fi nevoie să maltratăm pădurile şi munţii.
mamsaturat
Jan 10, 2013 @ 20:59:56
În privinţa alegerii staţiunilor de afară, nu cred că infrastructura e criteriul principal. Eu de exemplu, din Buşteni fiind, m-am dus să schiez în afară pentru că: pîrtiile sînt mult mai bine îngrijite (ar putea fi şi la noi), preţurile sînt mai mici (ar putea fi şi la noi), domeniile schiabile sînt mai mari şi mai bine proiectate (ar putea fi şi la noi) şi pentru că, uneori, e interesant să mai vezi şi cîte un peisaj nou. Deci nicio legătură cu infrastructura. Mai mult, în unele locuri de afară, nu există nici cale ferată, nici autostradă. Şi totuşi există turism. Sînt staţiuni în Elveţia unde nici măcar nu mai ai voie să intri cu maşina, pe motiv de poluare (cred că la Wengen, dar nu sînt sigur – oricum, erau nişte staţiuni din Alpii Bernezi). Iar turistul lasă, frumos, maşina în afara staţiunii, iar prin staţiune merge cu piciorul. Dacă ar fi să ne luăm după logica ta, elveţienii sînt nişte înapoiaţi. Nu ca noi, “civilizaţii” din România, care vrem să urcăm cu maşinile pînă în vîrful muntelui. Pînă la Cruce, dacă se poate!
Iar în ceea ce îi priveşte pe mulţi dintre ceilalţi români, eu am bănuiala că îşi fac vacanţele în străinătate din acelaşi motiv pentru care unii îşi cumpără şi conduc maşini scumpe. Adică din snobism.
mamsaturat
Jan 10, 2013 @ 21:01:26
“Cred ca drumul a fost desenat sa ocolească si sa ajungă pe langa pârtiile de schi”
Dacă e vorba de pîrtiile de schi din Azuga, atunci nu, pentru că acolo deja se poate ajunge cu maşina. Poţi să o laşi la cîţiva metri de staţia telegondolei, dacă vrei. Sau vrei să poţi urca, cu maşina, direct în gondolă? Mă gîndesc că e destul de obositor să deschizi portiera… să te dai jos… să închizi portiera… să faci cîţiva paşi… E foarte obositor.
Iar în Azuga, hoteluri cu multe stele există deja, chiar şi la 1 minut de pîrtie. Deci…
“Eu unul am nevoie de dus cu apa calda zilnic, nu mănânc conserve sau alte chestii care se mai poarta prin rucsac, prefer un expresso Lavazza in detrimentul oricărei cafele la ibric pe pirostrii, si detest grătarele. Ce spui? încap intr-o lume modelata de tine?”
OK. Ce legătură are asta cu ceea ce am spus eu mai sus? Şi ce legătură are cu şoseaua Transbaiului? Dacă sînt împotriva Transbaiului sau împotriva defrişărilor, înseamă că sînt împotriva duşului cu apă caldă?!
mamsaturat
Jan 10, 2013 @ 21:02:22
Referitor la corupţie şi la furtul din bani publici: de multe ori, ca să poţi fura, trebuie să ai o acoperire. Nu poţi, pur şi simplu, să bagi mîna şi să iei. Aşa că hoţii inventează fel de fel de pretexte, proiecte gîndite în aşa fel încît să pară că sînt în folosul cetăţeanului, dar care au ca scop atragerea de fonduri, fonduri din care mai apoi se poate fura mult mai uşor. Dacă vine cineva şi te întreabă “unde sînt banii?”, tu zici “păi, uite, am făcut proiectul Cutare!”. Şi va fi foarte greu să-l verifici pînă la ultimul leuţ.
De exemplu, zici că vrei să faci o şosea (ca să dezvolţi infrastructura, să creezi locuri de muncă, să fluidizezi traficul, bla, bla), primeşti 20 de milioane de euro, 10 le bagi în buzunar (prin diferite metode), iar de 10 asfaltezi, în aşa fel încît, la suprafaţă, totul să arate cît de cît OK. Bineînţeles că, după vreo 2-3 ani, maximum, drumul acela va fi plin de crăpături şi gropi. Dar nu-i nimic, pentru că poţi să mai ceri alte 10 milioane, pentru reabilitări (invoci iar dezvoltarea, locurile de muncă şi orice altă expresie care ar putea suna bine în urechile cetăţenilor). 5 le bagi în buzunar, iar cu celelalte 5 faci reabilitarea în bătaie de joc. Dar nu-i nimic, pentru că mai pui de o “reabilitare” peste 2-3 ani. Şi tot aşa… Per total, se ajunge să se fure mult mai mult decît dacă proiectul nu ar fi existat deloc.
mamsaturat
Jan 10, 2013 @ 21:03:39
“înainte sa refuzi o idee încearcă sa aduci trei avantaje ale ideii respective”
Şi mai corect e să faci o listă completă de avantaje şi o listă completă de dezantaje. Apoi le pui pe toate în balanţă şi vezi dacă ieşi pe plus sau pe minus. Eu am făcut asta cu şoseaua Transbaiului, am analizat toate argumentele pro şi le-am găsit net inferioare argumentelor contra. Drept urmare, sînt împotriva proiectului. Şi sînt deschis oricînd să am o dezbatere pe această temă, cu oricine.
“trebuie sa aduci ceva constructiv care sa înlocuiască ideea proasta”
Ba nu. Cîteodată, dacă o idee e foarte proastă, e suficient să o respingi. După cum am spus şi mai sus, decît să schimbi lucrurile în rău, mai bine nu faci nimic. Asta nu înseamnă că eşti mulţumit de starea actuală. Tocmai, că eu nu sînt mulţumit şi chiar aş vrea să se schimbe foarte multe lucruri în ţară, DAR ÎN BINE!
Anonymous
Jan 14, 2013 @ 17:39:47
Am dat intamplator peste acest blog si m-au amuzat teribil comentariile… Am un mesaj pentru Mihai: te rog nu-ti mai pierde vremea pe acest blog, pentru ca si “ZAMOREANUL” SI “MAMSATURAT” sunt dusi rau de tot. Barem ultimul dintre ei care este cica “proprietarul” blogului, stie atat de multe incat fie este o persoana “foarte bine inoformata”, fie este platit de un grup de interese sa fie mereu Gica contra, fie pur si simplu nu este sanatos la cap… Nu m-am putut abtine sa nu scriu, cand am vazut ineptiile de pe acest blog! Bai! Duceti-va sa va tratati!
mamsaturat
Jan 14, 2013 @ 19:25:01
… zise sluga lui Savin şi mai luă o gură de fîn.
Mînca-v-ar tata, cum nimeriţi voi toţi “întîmplător” la mine pe blog! 🙂 Întotdeauna “întîmplător”! E bine, totuşi, că spuneţi mereu chestia asta cu nimeritul întîmplător, că altfel, cine ştie, poate credea cineva că sînteţi nişte postaci, care vin şi scriu aici cu nume false, doar ca să păcălească lumea. 😉
Deci, hotărăşte-te, slugă, ori sînt nebun, ori sînt plătit! 🙂 Alege o singură variantă şi mergi pe ea, pentru că nu prea se pupă între ele! 🙂 Vezi tu, din dorinţa de a mă decredibiliza pe mine, voi aruncaţi în disperare cît mai multe insinuări, cît mai multe şopîrle, cît mai multe ipoteze false, doar-doar o ţine una dintre ele. Şi tocmai asta vă dă de gol, pentru că, în spatele manipulărilor, se vede intenţia voastră clară: ca, nu cumva, oamenii care chiar ajung întîmplător pe blog să citească ce se scrie pe aici şi, în felul acesta, să înceapă să-şi dea seama că sînt păcăliţi. De ce nu vrei să laşi oamenii să citească şi să-şi facă singuri o opinie, cu propriul cap? De ce le sugerezi tu ceea ce ar trebui să gîndească despre acest blog?
Mi se pare de-a dreptul fascinantă nesimţirea porcească de care daţi dovadă atunci cînd, postaci fiind, mă acuzaţi VOI pe MINE că aş fi plătit de cineva! Trebuie să ai un tupeu serios ca să faci aşa ceva. Nu v-am mai explicat o dată, slugoi neruşinaţi, că, dacă eu chiar aş fi fost plătit de cineva ca să manipulez, primul lucru pe care l-aş fi făcut ar fi fost să mă asigur că nimeni nu poate scrie comentarii în care să mă dea de gol? Chestia asta ţine de logică elementară.
La final, să-ţi dau o veste proastă: această pagină a trecut demult, de una singură, de 2000 de vizualizări. Acum se apropie de 3000. Aşa că, vă place sau nu, lumea tot va citi ce scriu eu pe blog, indifent cîţi şmecheraşi, şarlatani şi derbedei de pe Valea Prahovei sînt deranjaţi de acest lucru. 😉
zamoreanu`
Jan 16, 2013 @ 19:10:31
@Anonymous
Nu suntem duși măscăriciule… Noi suntem buștenari și vom fi împotriva tot ce presupune anti-bușteni, adică împotriva pupincuriștilor și a stăpânilor acestora.
Te simți cumva?
vandam
Jan 18, 2013 @ 10:25:57
Oamenii s-au chinuit sa-si cheltuie banii furati/luati mita pe vile prin muntii Baiului, si voi Bustenarii-Zamorenii puneti bete in roate ca sa nu se faca soseaua cu care s-ar putea spala banii astia………
zamoreanu`
Jan 18, 2013 @ 10:50:21
Ai şi tu dreptate… Numai că aceşti “oameni” n-au investit nimic.., ci doar şi.au reglat conturile înte ei.
Vom fi călare pe ei.., garantat.
Mersi pt. observaţie.
Mircea
Feb 05, 2013 @ 16:36:28
Nu e admisibil asa ceva.O nenorocire pentru acea padure de pe maginea raului Zamora.Pentru fauna si floara salbatica care vor fi grav afectate.Ursi, caprioare, veverite… toate vor avea de suferit.Inclusiv stanele de oi din varful muntelui Baiului.Lasati domnilor natura in pace! Nu v-ati saturat de distrugere?
Poate cineva in acesta tara sa ii opreasca?!
zamoreanu`
Feb 06, 2013 @ 11:32:07
@Mircea
Bine ar fi să se implice și cei abilitați 🙂 Nu-i așa domnule Mircea?
berberu
Feb 11, 2013 @ 07:59:12
D-nul Cota nu se potoleste si da interviuri despre fabuloasa viitoare Statiune Zamora; cica aceasta va incepe in spatele castelului, fara ca acesta sa fie afectat (?).
Mai spune stimatul Domn:
Sa nu credeti ca daca e o initiativa absurd-aberanta, ea nu se va concretiza; in Busteni acestea au avut intotdeauna mare succes.
Este o veste mare si plina de sperante pentru oamenii simpli din Busteni: se vor cauta cameriste si maturatori de terenuri de golf la greu.
Ce zici Zamorene , te bagi si tu instalator ?
Trebuie sa ai rabdare pina in 2016.
berberu
Feb 11, 2013 @ 08:00:20
De asemenea, se vor mai construi aproximativ 80 de vile, cele mai mult dintre ele urmând să fie cumpărate de jucătorii de golf care vor practica golful pe terenul olimpic din staţiune.
Asta mai spune stimatul Domn.
zamoreanu'
Feb 11, 2013 @ 10:29:25
@berberu
Dezvoltarea orașului ar fi bine să se facă pe verticală și nu pe orizontală distrugând pădurile din jur.
Anul trecut în zona respectivă primăria a cumpărat de la cuscrul lui Savin – proprietarul Castelului Cantacuzino, un drum de acces.., îți dai seama că dacă acest proiect va fi demarat, zeci de hectare de păduri vor dispărea spre bucuria lui Conteș sau Geagă, care abia așteaptă astfel ce chilipiruri.
Da frate.., mă bag și eu în afacere ca instalator, mi-ar place să le dau câte o țeavă.
Numai bine.
vandam
Feb 25, 2013 @ 08:37:03
DP DV teoretic inteleg ca e posibil sa faci vile si hoteluri in Baiului; e posibil chiar si pirtie de schi. Ce nu inteleg eu este unde se poate amplasa teren de golf si traseu de schi fond.
M-am uitat si eu zilele astea pe EUROSPORT la campionatele de schi fond si biatlon. Pentru asa ceva (inafara de infrastructura si bani) e nevoie de o vale suficient de larga si lunga ca sa faci trasee de 30 Km lungime si o arena cu tribune pentru start si sosire. Pentru asa ceva ar fi potrivita Valea Cerbului daca ar fi infrastructura necesara. Sau Valea Rasnoavei, dupa cum am vazut tot la TV.
Conditiile de mai sus nu mi le pot imagina in Muntii Baiului, si nu inteleg de ce nu contrazice nimeni personajele care declara cu atiata seriozitate timpenii. Sau macar nu ride de acestia. Ma asteptam mai mult de la Bustenarii-zamorenii-mamasaturatii care sunt mai in tema ca mine cu sporturile de iarna.
mamsaturat
Feb 28, 2013 @ 15:13:14
Am lipsit vreo luna de pe blog (si de pe net in general) si nu mai sint la curent cu evenimentele… Cine e acest domn Cota? Cineva de la Zamora Estate?
Daca a ramas valabila schita pe care m-am uitat eu mai demult, terenul de golf vor sa il faca pe Valea Zamora. De-o parte si de alta a apei, pe malurile piriului 🙂 E o aiureala totala. Cine se uita pe proiectul lor si le da voie sa inceapa lucrarile ori nu e in toate mintile, ori si-a luat o mita grasa. Altfel nu vad cum li s-ar putea permite sa demareze aberatia de proiect.
Pirtie de schi fond vroiau sa faca undeva pe la 1300 de metri, pe o culme secundara din Zamora. Alta aiureala, bineinteles. Dar, din cite stiam, pina la urma s-a renuntat la idee, mai ales ca s-a dus si FOTE.
mamsaturat
Mar 26, 2013 @ 10:31:04
Am găsit:
economica.net/in-trei-ani-vom-avea-o-statiune-de-lux-pe-v-prahovei-se-face-cu-un-mld-de-euro_44262.html
I-am răspuns domnului Cota pe blogul de dezbateri, în pagina dedicată proiectului celor de la Zamora Estate. Proiect, cică, “verde prin excelenţă”! Cum să spui despre un proiect care presupune defrişarea a 50-200 de hectare de pădure că este un “proiect verde prin excelenţă”? Şi că, dacă se face acest proiect, “pădurea va fi salvată”? Eu nici cînd eram bolnav, cu temperatură de 40 de grade, nu spuneam chestii de-astea…
zamoreanu`
Mar 26, 2013 @ 11:07:00
Salut Prietene 🙂
Aici n-avem de-aface cu oameni care se îmbolnăvesc pentru că aceștia se tratează și se vindecă.
Cei la care ai făcut referire sunt bipezi „fătați cu defectul stricat” care n-au coerență, moralitate, respect, spirit constructiv pozitiv și teamă de Dumnezeu.
Aștia știu doar să jegmănească și să distrugă tot ce ne-a lăsat mama natură, cu condiția ca prin actele și faptele lor să li se rotunjească bugetul personal.
mamsaturat
Mar 27, 2013 @ 09:52:29
Salut. În ultima vreme dispăruseşi şi mă gîndeam că pînă la urmă au reuşit să dea de tine 🙂
zamoreanu
Mar 27, 2013 @ 21:36:27
Salut.., nu mor caii cand vor cainii… (am fost plecat afara cu niste treburi)
Victor
May 19, 2013 @ 18:57:38
Intrebare: O sosea de 30mil euro va rezolva cumva problema lipsei locurilor de munca din zona? Ce venituri ar aduce? Pai ar atrage intr-adevar o multime de masinisti care s-ar da putin cu masinile sus pe munte, din curiozitate si apoi ar pleca de unde au venit. Vor face doar mizerie, dar nu vor lasa bani. Vor ajunge cu masina drept la partie? La ce bun, daca exista deja telegondole din Azuga? Vor sa ajunga sus? Sa plateasca bilet la telegondola. Asta e deja o investitie care trebuie sa scoata banii. Ce rost are sa fie suplimentata de alta investitie mult mai mare, care nu aduce nimic in plus? Si taman iarna, in sezonul de schi drumul pana sus e impracticabil. Nu, asemenea drum nu se justifica.
Victor
May 19, 2013 @ 19:34:10
Asa cred si eu ca: mai multi bani lasa turistul care vine sa faca niste trasee pe jos si are nevoie de cazare+masa decat turistul masinist care vine doar sa se dea putin cu masina si atat. Asa ca… s-o lase balta cu drumurile astea inutile.
zamoreanu`
May 19, 2013 @ 21:03:10
Nu zic nu Victor.., problema e cum ajung în zonă? Cred că știi la fel de bine cât timp pierzi din București la Bușteni fie că orbim pe șosea sau cu trenul…
Cu privire la drumul impracticabil pe timp de iarnă.., stai liniștit că se vor construi ceva „cotețe” de mafioți sau politicieni.., pentru ăștia totul e posibil