“Avem proiecte”, “initiem proiecte”, “finalizam proiecte”!… Alaturi de “investitii”, “proiecte” este un cuvint foarte drag politicienilor din Romania. Si asta pentru ca alegatorului roman ii plac proiectele, ii place sa auda ca se face ceva, orice, indiferent daca e bun sau prost, numai sa stie el ca se face ceva… si e multumit. La nivel de perceptie, cuvintul “proiect” are sensul de “se face ceva bun pentru oameni”.
          Dar, ca de obicei, intre perceptia multora dintre noi si ceea ce se intimpla in realitate exista o diferenta destul de mare… In Romania avem investitii de milioane de euro care mai apoi se dovedesc neprofitabile, avem proiecte care nu sint decit paravane pentru fel de fel de tepe pe bani publici, avem proiecte care nu servesc interesul public, ci interese particulare, avem proiecte “gindite” cu picioarele de indivizi incompetenti sau proiecte izvorite din megalomania unor mici Ceausescu de provincie, care au impresia ca banul public e la discretia lor, pentru a-si indeplini ambitiile personale. Si mai exista, probabil, si proiecte bune, concepute de oameni competenti, cu gindul la interesul cetatenilor. Problema este… cum ne putem da seama care proiecte sint in folosul nostru si care nu? Si este o problema cu atit mai mult cu cit, in ziua de azi, fiecare primar sau consilier judetean are propria lui ceata de agenti de PR (sau, mai pe romaneste, slugoi), care se ocupa fie cu laudatul proiectelor initiate de “Sefu'”, fie cu criticatul proiectelor initiate de tabara adversa, creind si mai multa confuzie in mintea unor alegatori si asa confuzi.

          Criterii de apreciere a proiectelor. Pentru a putea face aprecieri cit mai obiective asupra calitatii diverselor proiecte, este nevoie de o abordare rationala, metodica. In acest sens, exista o serie de criterii obiective pe care le putem folosi atunci cind ne propunem sa apreciem un proiect (lista nu e neaparat completa, ci doar o enumerare a criteriilor pe care eu le consider importante in aprecierea proiectelor):

  • (1) Beneficii mai mari decit costurile.
  • (2) Cost de oportunitate minim.
  • (3) Costuri necuantificabile minime.
  • (4) Investite minima (raportat la beneficii).

          1) Beneficii peste costuri. Daca un proiect are costuri mai mari decit beneficiile pe care le aduce, atunci lucrurile sint clare – proiectul respectiv trebuie sa ajunga in lada de gunoi. Reciproca, insa, nu este valabila – chiar daca benficiile unui proiect depasesc costurile, proiectul nu este neaparat un “proiect bun”, pentru ca mai exista si alte criterii.
          Atit beneficiile cit si costurile pot fi impartite in 2 categorii: cele care pot fi cuantificate in bani si cele care nu pot fi cuantificate in bani. Astfel, ecuatia de mai sus (beneficii > costuri) devine:

incasari + beneficii necuantificabile > cheltuieli + costuri necuantificabile

          Ca sa explic ce inseamna fiecare, o sa iau ca exemplu construirea unei autostrazi:

cheltuieli banii cheltuiti pentru a construi autostrada + banii cheltuiti pentru lucrarile de intretinere
incasari banii incasati din taxa de intrare pe autostrada + contributia autostrazii la cresterea ecomonica
beneficii necuantificabile confortul celor care merg cu masina (mai putine blocaje in trafic, distante parcurse mai rapid)
costuri necuantificabile eventuale probleme de mediu, poluare fonica, defrisari etc.

          Daca beneficiile si costurile sint mai mult de natura economica, atunci ecuatia e simpla – se pune doar intrebarea daca investitia este sau nu este profitabila, iar daca nu este, proiectul trebuie abandonat. Insa acolo unde exista efecte pozitive si/sau negative insemnate, dar necuantificabile in bani, decizia daca proiectul merge sau nu mai departe ar trebui luata numai dupa consultarea populatiei.

          2) Cost de oportunitate minim. Banul public este o resursa limitata. Altfel spus, niciodata nu o sa poti sa faci chiar tot ce iti doresti, pentru ca numarul proiectelor utile va fi intotdeauna prea mare in raport cu sumele de bani disponibile. Ca sa fac o analogie, e la fel ca in cazul unei familii care are la dispozitie vreo 3000 de lei, dar care vrea sa-si cumpere si un televizor, si un frigider, si o masina de spalat, si o camera video, si un DVD, si bicilete la copii, si haine, si mincare, si temopane si mobila noua. Normal ca toate aceste lucruri sint bune si utile, dar, din cauza bugetului limitat, nu au cum sa le cumpere pe toate, ceea ce inseamna ca la unele dintre ele vor trebui sa renunte.
          Conceptul de “cost de oportunitate” se refera la faptul ca, in momentul in care folosesti niste resurse limitate (bani, de exemplu) pentru a face ceva, automat trebuie renunti la altceva. Implementezi un proiect, dar consumi banii si resursele cu care ai fi putut implementa un alt proiect. Costul de oportunitate este echivalent cu valoarea celui mai bun dintre proiectele pe care nu le-ai mai putut implementa (cel mai bun proiect pentru care nu ti-au mai ajuns banii si resursele). Iar telul celor care administreaza banul public ar trebui sa fie un cost de oportunitate cit mai mic, motiv pentru care este necesar ca intotdeauna sa se lucreze dupa o lista de prioritati.
          Revenind la “proiecte bune” si “proiecte proaste”… Conform acestui criteriu, un proiect este bun daca are un cost de oportunitate mic si prost daca are un cost de oportunitate mare. Sa dau si un exemplu: sa zicem ca intr-un sat, unde nu exista sistem de canalizare, primarul foloseste banii de la bugetul local ca sa faca o sala de sport. La prima vedere, scos din context, proiectul de a construi o sala de sport pare un lucru pozitiv. Dar, din cauza ca s-a facut sala de sport, satul ramine pentru cel putin inca un an fara sistem de canalizare, pentru ca nu mai sint bani suficienti. Cu alte cuvinte, costul de oportunitate pentru proiectul cu sala de sport este foarte mare, pentru ca s-a ratat ocazia de a realiza sistemul de canalizare, insa costul de oportunitate al proiectului cu sistemul de canalizare este foarte mic, pentru ca satul se putea lipsi de noua sala de sport. Prin urmare, criteriul numarul 1 nu este suficient – este foarte important ca proiectele sa fie implementate in functie de prioritati!
          Pentru a reduce cit mai mult costul de oportunitate, prioritate ar trebui sa aiba acele proiecte pentru care raportul beneficii/costuri este cit mai mare. Adica acele proiecte care aduc cit mai multe beneficii la costuri cit mai mici.

          3) Costuri necuantificabile minime. Ca sa explic mai bine la ce ma refer, o sa dau un exemplu, inspirat din realitate. Sa zicem ca o primarie a unei statiuni montane intentioneaza sa investeasca in construirea unui parc acvatic. Exista doua variante: una sa se construiasca parcul acvatic pe un teren disponibil din interiorul orasului, alta sa se contruiasca parcul acvatic undeva in padure. Este evident ca, intr-o asemenea situatie, trebuie aleasa varianta care nu necesita defrisari.
          Si inca un exemplu: sa zicem ca se construieste o sosea de centura pentru un oras. Si aici exista doua variante: una in care soseaua este construita printr-un cimp, departe de zonele rezidentiale, alta in care soseaua este construita chiar pe la marginea unui cartier de locuinte. Presupunind ca nu exista alte diferente majore intre cele doua varinate, autoritatile trebuie sa o aleaga pe cea in care soseaua este construita departe de orice zona locuita.
          Conform acestui criteriu, cu cit solutia aleasa produce mai putine pagube si/sau disconfort pentru cetateni, cu atit proiectul este mai bun, si, cu cit solutia aleasa este mai invaziva, cu atit proiectul este mai prost.

          4) Investitie minima. Odata ce ce au fost eliminate proiectele care au mai multe dezavantaje decit avantaje, odata ce s-a stabilit o lista de prioritati si au fost selectate acele proiecte care au un cost de oportunitate minim si care produc cele mai putine pagube si un grad de disconfort cit mai redus, mai ramine, totusi, un aspect demn de luat in calcul: citi bani se cheltuiesc efectiv.
          Si o sa apelez din nou la un exemplu: sa zicem ca statul vrea sa faca o noua autostrada, de 200 de kilometri. In mod normal, autostrada respectiva s-ar putea face cu un pret pe kilometru de 6 milioane de euro. Asta inseamna ca toata autostrada ar putea fi realizata cu 1,2 miliarde de euro. Insa statul incheie un contract cu o companie privata pentru realizarea acestei autostrazi la un pret de… 5 miliarde de euro! Pentru astfel de cazuri exista doar doua explicatii: incompetenta monstruoasa sau coruptie monstruoasa. Cine incheie un astfel de contract, ori e idiot, ori e pus pe furat in stil huliganic.
          In fata unor asemenea situatii, altfel extrem de frecvente in Romania, multi oameni au o reactie complet gresita, de genul “Ce ma intereseaza pe mine, dom’le, cit a costat? Important e ca se face ceva!” O astfel de reactie este, inainte de toate, un semn de prostie. Si voi explica si de ce, revenind la exemplul de mai sus, cu autostrada. Chiar presupunind ca, conform primelor 3 criterii, construirea acelei aturostrazi este un proiect bun, pretul de 5 miliarde de euro il transforma intr-un proiect prost, dintr-un motiv foarte simplu: sint risipite 3,8 miliarde de euro. Cu alte cuvinte, e ca si cum s-ar fi furat banii pentru alti 600 de kilometri de autostrada! Sau banii cu care s-ar fi putut construi sute de spitale. Sau sute de scoli. Sau multe alte lucruri folositoare.

          Cam atit despre ceea ce inteleg eu prin “proiecte bune” si “proiecte proaste”. Proiectele bune sint, asadar, acele proiecte care aduc beneficii cit mai mari la costuri cit mai mici si produc cit mai putine pagube si disconfort pentru populatie. Proiectele care nu respecta acest standard nu sint neaparat proaste, dar sint proiecte “cu probleme”, proiecte fata de care noi, cetatenii, ar trebui sa avem o atitudine critica.

PS: Cind vorbesc de “alegatorul roman” nu ma refer, evident, la toata lumea, ci numai la un anumit tip de persoana, genul care crede ca tot ce zboara se maninca si care, prin votul sau, tine in functii de conducere niste sarlatani.