Atunci cind oamenii, revoltati, pe buna dreptate, din cauza halului in care a ajuns tara in timpul guvernarii portocalii, incep sa critice sau sa injure PDL-ul, apologistii regimului Basescu raspund, de multe ori, cu aceleasi text, ca niste papagali dresati: “de vina pentru situatia actuala e intreaga clasa politica din ultimii 20 de ani”.
          Invinuirea intregii clase politice, la gramada, este un truc foarte bun, mai ales ca se bazeaza pe o afirmatie adevarata. Da, asa este, fiecare partid care a fost la putere in ultimii 20 de ani are o parte de vina. La fel cum de vina sint si comunistii, din cauza carora am pierdut aproape 50 de ani. Si, daca tot a venit vorba, de vina sint si fanariotii, turcii, tatarii, Imperiul Austro-Ungar, Hitler, Stalin, URSS-ul, crizele si razboaiele mondiale… iar lista poate continua, la nesfirsit. Insa propagandistii portocalii se limiteaza la ultimii 20 de ani dintr-un motiv foarte simplu: la viitoarele alegeri, PDL-ul nu va candida impotriva fanariotilor sau a comunistilor, ci importriva unor partide care au fost la guvernare in ultimele 2 decenii. Romania e in criza, oamenii sint din ce in ce mai furiosi, iar PDL-ul pierde voturi. Atunci cind spun ca “toata clasa politica e de vina”, slugile portocalii nu incearca sa diminueze furia alegatorilor, ci doar sa o redirectioneze, redistribuind astfel efectele electorale negative catre fiecare partid in parte. Daca pierd ei, sa piarda toata lumea!
          PDL-istii nu au intrat in politica ieri. Clasa politica a ultimilor 20 de ani ii include, fara doar si poate, si pe ei. Si atunci, de ce ar merge pe aceasta carte? In primul rind pentru ca, daca ar spune ca toti sint de vina, in afara de ei, nu i-ar mai crede nimeni. In al doilea rind, pentru ca acesta este stilul lor: minti cit poti, iar atunci cind nu mai tine, mimezi un moment de sinceritate si, spasit, iti recunosti greselile in fata poporului. La urma urmei, tactica “vinovatului sincer” a mai functionat si in trecut. Va mai amintiti de Basescu, prin 2004, cind spunea cit de rau a ajuns Romania, daca are de ales intre doi comunisti (el si cu Nastase)? Iar romanii si-au zis: “Da, dom’le, are dreptate, doi comunisti! Dar stiti ceva? Basescu macar e sincer si recunoaste! Hai sa-l votam!”. Si l-au votat… fara sa le treaca prin cap ca “sinceritatea” lui Basescu nu era decit o strategie de marketing politic.
          In momentul in care vii la putere si spui ca va fi bine, accepti implicit faptul ca, daca lucrurile vor merge prost, responsabilitatea iti revine in totalitate. Nu poti sa invoci “greaua mostenire a trecutului”, atita timp cit tu, prin promisiunile electorale pe care le-ai facut, ai dat de inteles ca aceasta nu este relevanta. In loc sa isi accepte, barbateste, esecul lamentabil, PDL-istii incearca sa dilueze responsabilitatea, spunindu-ne ca “toata clasa politica este de vina”.
          Din perspectiva cetatenului, acest mod de a pune problema reprezinta o insulta. O insulta, pentru ca PDL-istii nu au fost votati doar ca sa ingroase lista vinovatilor, ci pentru a indrepta greselile celor are au fost inaintea lor. O insulta, pentru ca ne considera suficient de umili si de prosti incit sa putem fi sedusi cu oferte de genul “om fi noi rai, dar asa sint toti, deci votati-ne in continuare!”. O insulta, pentru ca Basescu si PLD-istii s-au jucat cu sperantele oamenilor, iar acum, dupa ce au bagat tara in sant, incearca sa fuga de responsabilitate. In campania electorala promiteau eradicarea coruptiei, pensii mari, reforme peste reforme, iar acum s-ar declara multumiti daca ar reusi sa imparta vina in mod egal, cu restul clasei politice. Au trecut de la “sa traiti bine” la “toti v-am mintit” si de la “tepele din Piata Victoriei” la “toata clasa politica e de vina”.
          Da, clasa politica a ultimilor 20 de ani este, in mare parte, de vina pentru situatia in care se afla Romania astazi. Insa, atunci cind vine vorba de incompetenta, fatarnicie si tupeu, PDL-ul este campionul absolut. Un partid ticalos, sprijinit de niste slugi si mai ticaloase, capabile sa spuna si sa faca orice pentru a mai stoarce citeva voturi de la aceeasi romani pe care, nu cu mult timp in urma, i-au mintit cu nerusinare.

Advertisements